Petrila faptelor bune – De la inimă, la inimă, pentru o cauză nobilă!
Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de a-i avea pe cei dragi alături, de a celebra noul an şi de a ne pune speranțe în viitor.
Pentru prea mulți, însă, această perioadă a anului nu este decât o altă ocazie de a-și aminti de greutăți și lipsuri. Astfel, acest proiect caritabil a luat naștere din dorința de a ajuta persoanele aflate în dificultate pe perioada de iarnă. Împreună, putem contribui la aducerea speranței pentru aceste persoane din orașul Petrila.
Așadar, vă invităm duminică, 26 noiembrie, la Centrul de Documentare și Informare din cadrul ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 6 PETRILA, începând cu ora 14:00, la cel mai mare eveniment caritabil din acest an, ”PETRILA FAPTELOR BUNE” și să donăm fiecare, după posibilități, alimente greu perisabile precum: ulei, zahăr, făină, mălai, orez, paste făinoase, conserve, biscuiți, dulciuri, cereale, sucuri dar și detergenți, produse de igienă personală (săpun, pastă de dinți).
Tot aici, vor avea loc mici momente artistice puse la cale de copiii talentați ai acestui oraș pentru o atmosferă caldă, în ciuda frigului de afară.
Pentru cei care nu pot ajunge în această zi alături de noi, pot fi aduse donații în perioada 6-30 noiembrie la Centrul de Documentare și Informare al Școlii gimnaziale nr.6 Petrila.
Vă așteptăm să vă alăturați acestei cauze nobile și să oferim împreună de la inimă, la inimă!
Organizatori: Consilier local – Țurcaș Anca, Școala Gimnazială Nr. 6 Petrila – Centrul de Documentare și Informare, Asociația Culturală ”Les Amis de la France”, Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”, Biserica ”Sfânta Treime” – Preot Adrian Boantă.
[slideshow_deploy id=’36590′]