Amendați pentru depozitarea necorespunzătoare a alimentelor

Mai mulți agenți economici au fost amendați de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în urma une acțiuni de control care a vizat sectorul produselor alimentare de origine nonanimală.

 

Valoarea totală a sancţiunilor primite de comercianții hunedoreni se ridică la 13200 de lei, iar inspectorii în alimentație au constatat abateri privind depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, dar și nereguli privind trasabilitatea unor produse alimentare. Controlul a fost desfășurat pe parcursul lunii octombrie a.c., în unităţile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare, a băuturilor alcoolice, dar şi a celor de depozitare a produselor alimentare, a  seminţelor, legumelor şi fructelor.

Verificările derulate la nivel național au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislaţie, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor. De asemenea, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise ale pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă.

[slideshow_deploy id=’19661′]