Potrivit unui răspuns primit în urma unei interpelări adresate ministului Educației de către deputatul PSD de Hunedara, Natalia Intotero, în România, părăsirea timpurie a școlii predomină mai ales în rândul celor aflați în situații de risc, respectiv tinerii din comunități rurale, familii cu venituri modeste, romii și alte minorități.
”Pentru aceste grupuri vulnerabile, Guvernul a aprobat „Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii”, document ce conține măsuri care trebuie implementate până în 2020. Alte politici care vin în sprijinul incluziunii sociale sunt: alocarea de locuri speciale pentru copiii romi în licee și universități; extinderea modalității de acordare a drepturilor copiilor cu cerințe speciale; îmbunătățirea participării, calității și eficienței învățământului terțiar”, informează deputatul Natalia Intoteo, prin intermediul unui comunicat de resă transmis redacției.
Aceasta mai arată că un al proiect derulat de Ministerul Educației este ROSE, un proiect în valoare de 200 de milioane de euro, ce se va implementa până în 2022 și care se va adresa liceelor cu performanță scăzută, dar și facultăților, în sprijinirea reducerii abandonului școlar. ”De asemenea, a fost aprobată „Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual”, fiind reglementat învățământul profesional de tip dual, organizat la inițiativa operatorilor economici, elevii beneficiind de sprijin financiar din partea acestora”, spune Natalia Intotero.
Parlamentarul social-democrat arată că, de altfel, în județul Hunedoara, s-au făcut pași în aceasta direcție – în sprijinul învățământului dual. Astfel, dacă în anul școlar precedent au existat nu mai puțin de 98 agenți economici care au solicitat 25 de clase a câte 671 locuri, pentru acest an școlar, în jur de 120 agenți economici au solicitat 26 clase de învățământ profesional cu 728 locuri și 3 clase de învățământ profesional dual cu 84 de locuri. ”Este foarte important ca elevii noștri să aibă parte de îndrumare de calitate și, la finalizarea cursurilor, de un loc de muncă stabil și bine plătit”, crede deputatul Natalia Intotero.