UPDATE: Contribuții sociale 2018 angajat și angajator: Ce cote oficiale se vor plăti pentru un salariu
Guvernul va reduce, la 1 ianuarie 2018, numărul de contribuții sociale obligatorii pe care trebuie să le plătească angajatorii pentru propriii salariați, conform unui act normativ publicat vineri în Monitorul Oficial. Concret, vor rămâne contribuția la pensii (CAS) și contribuția la sănătate (CASS), ce vor fi suportate în totalitate de salariat, plus contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM), ce va fi suportată doar de angajator.
De anul viitor, vor exista doar trei contribuții sociale obligatorii, față de șase, câte sunt acum, reiese din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Documentul a fost publicat vineri în Monitorul Oficial, astfel că se poate aplica de la 1 ianuarie 2018.
Mai exact, este vorba de următoarele contribuții obligatorii:
- contribuția la pensii pentru condiții normale de muncă, în cotă de 25%, ce va fi în totalitate în sarcina salariatului;
- dacă este vorba de condiții deosebite de muncă, angajatorul va avea în sarcină o cotă suplimentară de4% (deci 29% în total, salariat + angajator);
- dacă este vorba de condiții speciale de muncă, angajatorul va avea în sarcină o cotă suplimentară de8% (deci 33% în total, salariat + angajator);
- contribuția la sănătate, în cotă de 10%, ce va fi în totalitate în sarcina salariatului;
- contribuția asiguratorie pentru muncă, în cotă de 2,25%, ce va fi în totalitate în sarcina angajatorului.
Concret, pentru salariații care lucrează în condiții normale, se va datora CAS de 25%, însă dacă va fi vorba de condiții mai grele de muncă, se va datora CAS de 29% sau 33%. Cu alte cuvinte, angajatorul va datora CAS, împreună cu salariatul, numai când vine vorba de condiții mai grele de muncă.
Referitor la CAM, aceasta va îngloba celelalte patru contribuții sociale existente în momentul de față. Mai precis, contribuția asiguratorie pentru muncă va fi formată din actualele contribuții pentru șomaj, concedii medicale, riscuri profesionale și creanțe salariale. Banii strânși din contribuția asiguratorie pentru muncă (2,25%) vor fi împărțiți după cum urmează:
- 15% se va duce la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale;
- 20% se va duce la bugetul pentru șomaj;
- 5% se va duce la Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale;
- 40% se va duce la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru plata concediilor medicale;
- 20% se va duce la bugetul de stat, într-un cont distinct.
În esență, asta înseamnă că, în mod normal, doar salariatul va datora CAS și CASS, dar că angajatorul se va ocupa de calcularea, reținerea și plata lor către stat. Apoi, contribuția asiguratorie pentru muncă va cădea exclusiv în sarcina angajatorilor. În prezent, în afară de contribuția la șomaj, ce este suportată în mod egal de salariat și angajator, contribuțiile pentru concedii medicale, riscuri profesionale și creanțe salariale cad numai în sarcina angajatorului.
Din 2018, angajatorul va datora pentru un salariat un total minim de 37,25% (condiții normale de muncă), față de 39,25%, cât este totalul minim acum. Pentru condiții mai grele de muncă, totalul va ajunge la 41,25% sau la 45,25%.
În concluzie, pe scurt: | ||
CAS | Datorată doar de salariat. | Plătită efectiv de angajator. |
CASS | Datorată doar de salariat. | Plătită efectiv de angajator. |
CAM | Datorată doar de angajator. | Plătită efectiv de angajator. |
La fel ca în prezent, din 2018 doar angajatorul va calcula, reține și plăti contribuțiile sociale. Salariații NU vor avea nicio obligație în acest sens. |
Beneficiile aduse de plata contribuțiilor sociale
În momentul de față, totalul contribuțiilor sociale ajunge, mai precis, cel puțin la 39,25%, însă, în funcție de condițiile de muncă ale unui salariat, totalul poate ajunge chiar și la 49,95%. Iată ce implică, în acest moment, plata celor șase contribuții sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal:
- contribuția la sănătate: cotă totală de plată de 10,7% (salariat + angajator); achitarea contribuției înseamnă, pentru salariați, accesul la pachetul de bază de servicii medicale (consultații, spitalizare, tratamente, asistență de urgență, dispozitive medicale sau medicamente compensate etc.); detalii, aici;
- contribuția pentru concedii medicale: cotă totală de plată de 0,85% (doar angajatorul); achitarea contribuției înseamnă dreptul la concediu pentru incapacitate temporară de muncă (pentru boli obișnuite sau accidente suferite în timpul liber), concedii și indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, concediu de risc maternal, concediu de maternitate și concediu pentru îngrijirea copilului bolnav; detalii, aici;
- contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale: cotă totală de plată între 0,15% și 0,85% (doar angajatorul); achitarea contribuției înseamnă acces la bani și servicii precum indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă (strict pentru accidentele de muncă și bolile profesionale), indemnizația pentru schimbarea temporară a locului de muncă, reabilitarea medicală sau recuperarea capacității de muncă; detalii, aici;
- contribuția la pensii: cotă totală de plată între 26,3% și 36,3% (salariat + angajator); achitarea contribuției permite, la îndeplinirea condițiilor legale, solicitarea pensiei pentru pentru limită de vârstă, a pensiei anticipate, a pensiei anticipate parțiale, a pensiei de invaliditate sau a pensiei de urmaș, precum și bilete de tratament balnear, bilete de odihnă sau ajutor de deces; detalii, aici;
- contribuția la șomaj: cotă totală de plată de 1% (salariat + angajator); achitarea contribuției înseamnă posibilitatea de a beneficia de trei mari categorii de ajutoare – indemnizația lunară de șomaj, servicii pentru îmbunătățirea șanselor de angajare și anumite prime de angajare; detalii, aici;
- contribuția pentru creanțe salariale: cotă totală de plată de 0,25% (doar angajatorul); achitarea contribuției permite plata datoriilor salariale atunci când angajatorii ajung în stare de insolvență (de exemplu, salarii restante, plăți compensatorii restante sau indemnizații restante); detalii, aici.
Notă: Calcularea, reținerea și plata CAS (cotele noi), CASS (cota nouă) și CAM se vor face efectiv din luna februarie 2018, pentru veniturile aferente lunii ianuarie 2018. Astfel, pentru veniturile aferente lunii decembrie 2017 (pentru care se vor plăti contribuții în ianuarie 2018), se vor aplica actualele șase contribuții sociale și cotele aferente.
avocatnet.ro
[slideshow_deploy id=’20328′]