Violator trimis înapoi în închisoare
Bărbatul care a violat o tânără din Lupeni, sub ameninţarea cuţitului, a cerut să fie pus în libertate. Individul execută o pedeapsă de șase ani de închisoare și va mai rămâne în celulă cel puțin o vreme.
Un recidivist din municipiul Lupeni, Greblă Ioan Adrian, a oripilat comunitatea din vestul Văii Jiului, după ce a pozat într-un samaritean și a violat o tânără barmaniță. Individul a fost condamnat, în 2015, la șase ani de închisoare pentru viol, iar acum le-a cerut judecătorilor să fie liberat condiționat. Acțiunea sa a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Aiud, iar judecătorii au decis zilele trecute că recidivistul nu poate fi lăsat în libertate. Decizia instanței de fond nu este definitivă și a fost contestată de violator. Greblă a ajuns în închisoare după ce a așteptat ca tânăra să-și termine programul de muncă și a acostat-o propunându-i să o conducă spre casă. După ce au ajuns pe o alee întunecată, a scos un cuţit şi a ameninţat-o pe tânără, ca mai apoi să o forțeze să-l urmeze în apartamentul unui prieten. Tot sub ameninţarea cuţitului, Greblă a obligat-o să consume băuturi alcoolice şi să-i satisfacă poftele, au arătat anchetatorii. Individul este cunoscut ca o persoană violentă, care are în spate un cazier bogat şi a mai fost condamnat în anul 2009 la închisoare, pentru că a întreţinut raporturi sexuale cu un minor.
[slideshow_deploy id=’36590′]