joi, noiembrie 16th, 2017

 

Au început testările pentru trichineloză

Circumscripţiile sanitar-veterinare din Valea Jiului au înregistrat primele cereri de la populaţie pentru efectuarea examenului trichineloscopic la carnea de porc, iar de acum şi până în prag de Crăciun, numărul celor care vor cere ajutor medicilor va creşte semnificativ. „Au început să vină oamenii pentru a fi examinată carnea, numărul încă nu este foarte mare. Este foarte bine că vin pentru că altfel își pot pune sănătatea în pericol”, spun reprezentanţii Circumscripţiei Sanitar-Veterinare Petroşani. De altfel, în această perioadă comerţul cu porci este în toi în Valea Jiului, iar preţurileCItește mai departe


GALERIE FOTO. Rănită din cauza unui șofer de 74 de ani

Un șofer în vârstă de 74 de ani a provocat un accident rutier, în urma căruia o tânără a fost rănită, după ce a uitat să se asigure corespunzător și să cedeze trecerea. „Un bărbat în vârstă de 74 de ani,  din municipiul Vulcan, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, pe raza municipiului Petroşani, la ieșirea dintr-o stație de autobuz,  nu a respectat semnificaţia indicatorului „stop” și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de o femeie de 36 de ani, din Petroşani”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorulCItește mai departe


Restricții de apă VINERI la VULCAN

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru vineri, 17.11.2017 în municipiul: – Vulcan – între orele 9:00 – 14:00. Zona afectată: str.Traian, M.Viteazul, N.Titulescu, Al.Muncii, Coroești, Socaneasca, Seciului, Zăvoi, V-lea Ungurului, Bănciloni. Motivul restricţiei: remediere pierdere str. Traian. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’13835′]


Patric cere sprjin pentru viață

Patric Csisco are doar 7 ani și, ca orice copil de vârsta lui, are o poftă de viață fantastică. Din păcate, de ceva vreme, Patric este nevoit să stea pe un pat de spital, la Timișoara, în așteptatea unei soluții care să-i redea speranța într-o viață normală. Mama acestui copil, Anca Maria Csisco spune că Patric a fost diagnosticat cu o tumoră canceroasă în zona capului. Din fericire, tumora este operabilă la o clinică de specialitate din Europa. Însă pentru o astfel de intervenție chirurgicală e nevoie de bani. Bani peCItește mai departe


Ce investiții s-au realizat la școlile din Valea Jiului

Puțin peste 800 de mii de lei au beneficiat cele 18 unități de învățământ din Valea Jiului de la bugetul de stat. În schimb, bugetele locale duc greul. Peste 66 de milioane au fost alocate numai anul acesta de la bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale din Valea Jiului pentru a susține educația. O singură grădiniță din 18 unități de învățământ din Valea Jiului a beneficiat de investiții în decursul anului 2017. Potrivit unei statistici a Ministerului Educației, Grădinița PP3 din Petroșani este singura unitate didactic din Valea Jiului căreia i-auCItește mai departe


Laboratorul de metrologie al Apa Serv Valea Jiului își întrerupe activitatea

În perioada 20 noiembrie  – 28 noiembrie 2017 inclusiv, Laboratorul de Metrologie al  Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani, situat în Petroșani, str. Ion Creangă, nr. 16, îşi întrerupe activitatea de verificare metrologică a contoarelor de apă rece în vederea etalonării periodice. Multumim tuturor beneficiarilor serviciilor noastre pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]


Reprezentanții comunităților din orașele înfrățite Petroșani și Varpalota se întâlnesc la Petroșani pentru elaborarea Planului de activități pentru anul 2018

Vineri, 17 noiembrie 2017, la sediul Primăriei municipiului Petroșani, va avea loc sesiunea de dezbateri a reprezentanților autorităților publice locale din orașele înfrățite Petroșani (România) și Varpalota (Ungaria), în cadrul căreia urmează să fie adoptat Programul activităților comune derulate de cele două comunități europene înfrățite pentru anul viitor. Din partea municipalității din Petroșani, din cadrul acestei comisii fac parte viceprimarul Nicolae Florin, secretarul Primăriei Petroșani – Adrian Neagoe, consilierii locali Lucia Muntean și Lavinia Grigoriu și consilierul personal al primarului din Petroșani – Eduard Wersanski. Delegația comunității maghiare va fiCItește mai departe


Universitatea din Petroșani și platforma de recrutare SmartDreamers aduc cele mai atractive joburi dedicate studenților

Universitatea din Petroșani a subscris proiectului derulat de platforma de recrutare a forței de muncă SmartDreamers, prin intemediul căreia studenții au posibilitatea de a studia cererile și ofertele de pe piața muncii disponibile în România, în orice moment. Platforma de recrutare SmartDreamers a fost achiziționată prin intermediul contractului de colaborare închiat în luna noiembrie 2017 între SmartDreamers Universities și Universitatea din Petroșani, împreună cu Centrul de Consiliere și Orientare a Carierei și Centrul responsabil în relația cu mediul socio-economic. Reprezentanții Universității din Petroașani apreciază că acesta este un instrument util,CItește mai departe


Ziua Patrimoniului UNESCO în județul Hunedoara

Astăzi, 16 noiembrie, este sărbătorită în România, Ziua Patrimoniului UNESCO. Județul Hunedoara este singurul din țară care are trei situri recunoscute UNESCO. Cu prilejul Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO din România, Consiliul Județean Hunedoara a organizat și un eveniment festiv, la care au luat parte instituțiile implicate în coordonarea și promovarea celor trei situri: cetățile dacice din Munții Orăștiei, Geoparcul Țara Hațegului și Rezervația Biosferei Retezat. Specialiștii le-au vorbit celor prezenți despre importanța ariilor incluse în patrimoniul UNESCO, despre realizări, dar și despre problemele cu care se confruntă în administrarea siturilorCItește mai departe


18 noiembrie, ”Ziua Brâncuși” la Petroșani

În această lună se împlinesc 80 de ani de când, la Atelierele Centrale din Petroșani, s-a desăvârșit realizarea capodoperei brâncușiene ”Coloana Infinită”, turnată la Petroșani sub atenta supraveghere a maestrului Constantin Brâncuși în anul de grație 1937. Pentru a marca acest eveniment, la inițiativa eminentului brâncușiolog local Ovidiu Rizopol, Asociația Petro Aqua în parteneriat cu Clubul Rotary Valea Jiului – Petroșani organizează sâmbătă, 18 noiembrie 2017 la sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani, un simpozion dedicat acestei aniversări de importanță deosebită pentru viața culturală a Văii Jiului și aCItește mai departe


Poliția Locală din Lupeni are, de astăzi, telefon pentru urgențe

Preocupările admnistrației publice locale din municipiul Lupeni pentru creșterea siguranței cetățenilor și pentru respectarea normelor de conduită în comunitate constituie chestiuni extrem de importante pe agenda de lucru a echipei conduse de primarul Lucian Resmeriță. Primarul municipiului Lupeni informează că, în acest scop, începând de astăzi Poliția Locală din municipiul Lupeni are și un număr de telefon la care poate fi contactată în orice moment de către cetățenii care au nevoie de sprijin din partea acestei instituții. Numărul de telefon pentru intervenţia rapidă al Poliţiei Locală a Municipiului Lupeni  esteCItește mai departe


Apa Prod anunță pentru astăzi, 16 noiembrie, sistări de apă la DEVA și TÂMPA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 16.11.2017 INTERVAL ORAR: 09.10-13.00. STRĂZI AFECTATE: M.Eminescu(bl:42,43,44,C1,C2,Vila Paradis si Maxxa) MOTIVUL: Remediere avarie rețea apă bl.44 Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Tâmpa DATA: 16.11.2017 INTERVAL ORAR: 10:30-12:30 STRĂZI AFECTATE:  Tampa MOTIVUL: Avarie retea apa la nr.143 SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’17636′]


Guvernul a aprobat o nouă rectificare bugetară. Cine primește bani în plus ?

A doua rectificare bugetară din acest an a fost adoptată astăzi de Guvern, cu încadrarea în deficitul bugetar de 2,96% din PIB și având în vedere datele ce argumentează posibilitatea unei creșteri economice de 6,1% față de 5,6% cât s-a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare și de 5,2%, estimare avută în vedere la elaborarea bugetului pe anul 2017. Astfel, PIB nominal estimat s-a majorat de la 837,2 miliarde lei la 842,5 miliarde lei. Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 280,2 milioane lei, iar cheltuielileCItește mai departe


16 noimebrie – Ziua Națională fără Tutun

Ziua Naţională fără Tutun, marcată în fiecare an în a 3-a zi de joi a lunii noiembrie, oferă cadrul informării şi sensibilizării populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul “fumat pasiv” –, alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare. În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete deCItește mai departe


25 de drumuri județene sunt de ieri oficial închise circulației

Potrivit unei hotărâri a Consiliului județean Hunedoara, începând cu data de 15 noiembrie 2017 și până în 15 martie 2018, un număr de 25 de sectoare de drumuri județene sunt declarate, oficial, închise. Măsura se impune deoarece pe unele sectoare îmbrăcămintea drumului este din pământ cu şanţurile colmatate având zone cu declivităţi mari în profil longitudinal precum şi versanţi înalţi, instabili şi neprotejaţi, iar odată cu căderile abundente de zăpadă există riscul producerii unor avalanşe de zăpadă de pe versanţii muntoşi, astfel încât traficul rutier nu se poate desfăşura fluent şiCItește mai departe


Îşi aşteaptă sentința

Doi indivizi au fost trimiși în judecată pentru cumul de infracțiuni, după ce au tâlhărit o femeie și au bătut un agent de pază, ambii din Hațeg.   Magistrații Judecătoriei Petroșani urmează să stabilească sentința în dosarul celor doi indivizi care au șocat comunitatea din Țara Hațegului, după ce au băgat un tânăr în spital. Potrivit portalului instanțelor, magistrații din Valea Jiului au amânat pronunțarea sentinței în acest dosar pentru finele acestei luni. Zomanți Pardalian aflat în arest preventiv și Porumbescu Florin Remus au fost judecați pentru comiterea infracţiunilor deCItește mai departe


Se poate exploata cărbune sau nu?

O societate comercială din Vulcan a primit licență de explorare a perimetrului minier Balomir-Uricani. ENERGOMEC TRANSIND din Vulcan este societatea care face prospecțiuni în zona Balomir – Uricani. Societatea a primit aviz favorabil în luna decembrie a anului trecut, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial. “Se aprobă Licența de concesionare pentru explorare nr. 19.635/2016 privind explorarea resurselor de cărbune din perimetrul Balomir-Uricani, județul Hunedoara, încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și Societatea Comercială Energomec Transind – S.R.L., cu sediul în Vulcan, județul Hunedoara, cod unicCItește mai departe


Noi taxe. Dezbatere publică

Noile taxe ce urmează a fi percepute de Serviciul Public Administratie Pietelor pentru anul 2018 au fost lansate în dezbatere publică. Proiectul va fi aprobat după ce va trece perioada legală în care acesta trebuie să stea în dezbatere publică. Pentru desfacerea de produse ce fac obiectul comerțului, în piața agroalimentară Petroșani, piața Dacia, Micropiața șI în târgul săptămânal de pe strada Lunca, taxele pentru anul 2018, sunt după cum urmează: pentru desfacerea de produse alimentare șI nealimentare din vehicule șI autovehicule: 20 lei/ zi pentru vehicule cu greutatea deCItește mai departe


Iarna nu ia pe nepregătite autoritățile locale din Petrila

Autoritățile locale de la Petrila susțin că anul acesta iarna nu îi va lua pe nepregătite. La nivelul administrației locale, dar și a societății de salubrizare din localitate au fost luate măsurile necesare pentru ca primii fulgi de nea să nu afecteze traficul rutier.   “Pentru deszăpezire, anul acesta avem la dispoziție trei autocompactoare cu pluguri, la Pirmărie am achiziționat un buldoexcavator cu plug și firma cu care avem contract de salubritate, respectiv Edil SalPrest are pregătit încă un tractor, o sărăriță și pluguri. Sper ca în acest an săCItește mai departe