Comunitățile din Petroșani și Varpalota pregătesc programul activităților comune din 2018, an aniversar pentru relația de înfrățire dintre cele două orașe
Vineri, 17 noiembrie 2017, la sediul Primăriei municipiului Petroșani, reprezentanții autorităților publice locale din orașele înfrățite Petroșani (România) și Varpalota (Ungaria), s-au reunit pentru dezbaterea Programului activităților comune ce vor fi derulate de cele două comunități europene înfrățite în anul 2018.
Din partea municipalității din Petroșani, din cadrul acestei comisii fac parte viceprimarul Nicolae Florin, secretarul Primăriei Petroșani – Adrian Neagoe, consilierii locali Lucia Muntean și Lavinia Grigoriu și consilierul personal al primarului din Petroșani – Eduard Wersanski. De partea cealaltă, delegația din Varpalota a fost constituită din viceprimarul localității – Katona Csaba, vicesecretarul municipalității din Varpalota – Sandor Tamas și consilierul local Kadar Istvan.
Cele două comisii de lucru au fost primite vineri și de către primarul municipiului Petroșani. ”Relația de colaborare pe care o avem deja de aproape două decenii cu partenerii noștri din orașul maghiar Varpalota a devenit una funcțională nu doar la nivelul administrației locale, ci și la nivelul comunității locale, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Sunt convins că și pentru anul 2018, un an în care sărbătorim 20 de ani de parteneriat, cele două comisii de lucru pe care le-am constituit în acest scop, vor elabora un program de activități comune care să răspundă așteptărilor cât mai multor cetățeni din Petroșani și, în egală măsură, din orașul înfrățit Varpalota”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
În cadrul întâlnirii reprezentanților celor două comunități a fost prezentat și un raport de activitate al acțiunilor comune pentru anul în curs. Consilierul personal pentru Relații europene al primarului municipiului Petroșani, Eduard Wersanski a apreciat că, în linii mari, toate punctele stabilite de comun acord în programul acțiunilor comune Petroșani-Varpalota pentru anul 2017 au fost îndeplinite. ”Avem un singur obiectiv pe care nu l-am putut finaliza. Este vorba despre o vizită reciprocă a reprezentanților mass-media, în vederea elaborării unui film documentar care să ilustreze cei 20 de ani de parteneriat dintre comunitățile noastre. Sperăm însă ca și acest punct, pe care-l reportăm în programul pentru anul 2018, s[ fie îndeplinit până la aniversarea celor 20 de ani de înfrățire cu orașul Varpalota”, a declarat Eduard Wersanski.
[slideshow_deploy id=’19661′]