Casa Poporului din București, a doua clădire administrativă din lume, ca ordin de mărime, are o conexiune specială cu unul dintre cele mai mici sate din România.

La construcția sa a fost utilizată o marmură de o calitate foarte bună, aproape similară celei de Carrara, iar cariera din care s-a extras acest material de construcții este situată în Alun, o așezare din Ținutul Pădurenilor, situată la nici 30 de kilometri de municipiul Hunedoara.

Este un sat a cărui unicitate europeană este dată de drumul construit din marmură, de casele la care fundațiile și beciurile sunt mai scumpe ca o locuință de lux, iar biserica ortodoxă, ridicată tot din marmură, este exponentul unor vremuri în care cariera de la intrarea în Alun aducea bogăție localnicilor.

Se ajunge ușor în satul Alun, supranumit și „satul de marmură”, iar principalul punct de reper pentru călători trebuie să fie un drum de culoare albă, care șerpuiește printr-o vale paralelă cu șoseaua asfaltată ce duce spre comuna Bunila. Este construit din bucăți de marmură așezată atât de bine, în urmă cu mai bine de o jumătate de secol, că a rezistat fără stricăciuni până în zilele noastre.

Dacă vă întrebați de ce un drum de țară, care ducea spre un sat cu 300 de suflete, a fost construit tocmai din marmură, o extravaganță pentru orice vremuri, răspunsul trebuie căutat printre oamenii care trăiau, în urmă cu o jumătate de secol, în Alun. Iar unul dintre ei este preotul Miron Stencoane, născut acum 80 de ani în acest sat din Munții Poiana Ruscă.

„Drumul a fost construit în anii 63-64 și nu a fost asfaltat pentru că ar fi costat foarte mult. Era însă nevoie de el pentru a transporta marmura din cariera de la Alun la fabrica din orașul Simeria. Și pentru că în zonă nu era altfel de piatră pentru un pavaj care să reziste la camioanele de transport, s-a hotărât ca drumul să fie construit din bucăți de marmură extrase din cariera aflată la intrare în sat”, își amintește preotul Stencoane.

Lipsa pietrei obișnuite pentru construcții a fost și motivul pentru care localnicii din Alun au ales să-și facă fundația caselor tot din marmură. Cele mai multe au fost ridicate în anii 50, atunci când satul Alun era plin de viață. Construcțiile de atunci impresionează și acum, când în sat abia dacă mai trăiesc două familii.

Clădirea care impresionează însă cel mai mult în Alun este biserica din sat. Construită integral din marmură, biserica este amplasată în centrul așezării și poate fi văzută de la mare distanță, mai ales atunci când soarele cade direct pe zidurile acesteia.

Biserica a fost ridicată între anii 1937 și 1939 și a costat circa 500.000 de lei. Pictată între anii 1963 și 1966, biserica este acum mult prea mare pentru puținii oameni din sat, de lăcașul de cult ocupându-se două măicuțe de la schitul „Adormirea Maicii Domnului”. Din păcate, timpul a afectat acoperișul bisericii, iar apa infiltrată a distrus o parte din pardoseala din lemn.

„Momentan în biserică se desfășoară lucrări de reparații la interior. S-a reparat acoperișul și acum se intervine la dușumeaua din biserică„, explică primarul comunei Bunila, Romulus Stroia.

În ciuda faptului că este izolat și că aici mai trăiesc două familii, Alunul parcă începe să revină în atenția oamenilor din ce în ce mai mult. Primii care s-au întors aici sunt foștii localnici, ajunși acum pe la Hunedoara, orașul în care au muncit la tinerețe. Acum se ocupă de grădini sau de livezi, dar nu sunt singurii interesați de Alun, pentru că de numele satului de marmură se știe în multe colțuri ale țării.

„Sunt oameni din țară care s-au interesat, la telefon, de satul Alun. Unii ar vrea să cumpere teren, alții vin aici vara. Sunt oameni care își doresc să aibă parte de liniște, de natură, vor să schimbe mediul în care trăiesc”, explică primarul.

Nu sunt singurii care cred că satul Alun își poate reveni dacă se va pune în valoare, din nou, cariera de marmură. Două organizații neguvernamentale și-au propus salvarea acestui sat, prin acțiuni și oameni interesanți, care să atragă atenția asupra locurilor.

Unul dintre ei este Sergiu Tenț, cunoscut pentru implicarea sa în diverse activități culturale pe care le găzduiește la o pensiune din satul Ghelari, situat în apropierea Alunului. Pe lângă Festivalul de Blues, ajuns deja la ediția a cincea, Sergiu a inițiat proiectul „Turism și Artă în Pădureni”, prin care studenții Facultății de Artă din Timișoara au putut participa la o tabără de creație în care au utilizat ca material de lucru principal marmura de Alun. „Marmura de Alun se poate compara cu marmura de Carrara, prin granulația fină care permite o prelucrare ușoară. Este o marmură prețuită, dar care a fost lăsată, pe nedrept, în uitare”, spune Sergiu Tenț.

În opinia sa, marmura este doar una dintre soluțiile care ar putea salva de la dispariție satul Alun, apreciind, totodată, că toate măsurile trebuie gândite în așa fel încât să nu distrugă originalitatea acestor locuri binecuvântate.

Alunul trebuie văzut, nu povestit. Așa că, dacă aveți drum în Ținutul Pădurenilor, nu ezitați să mergeți și acolo. Veți trăi o experiență unică, alături de locuri, case și o biserică unicat. Veți cunoaște oameni, puțini cei drept, frumoși și bucuroși să-și întâmpine oaspeții, chiar dacă aceștia rămân acolo numai pentru câteva ore.

Sorin Brada / AGERPRES

[slideshow_deploy id=’20328′]