Noi premii pentru elevii Liceului de Arte Sigismund Toduță –Deva

Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, elevi ai Liceului de Arte Sigismund Toduță –Deva au îmbogăţit palmaresul instituţiei cu încă două premii.

Astfel, eleva Jessica Ognean -clasa a XI-a Muzică, specialitatea canto clasic, clasa prof. Maria Copăcian și acompaniată la pian de prof. corepetitor Delia Ștefoni- a obținut Premiul I la Concursul Internațional de Interpretare Vocală Sabin V. Drăgoi, Ediția a X-a, secțiunea  Young Sabin V. Drăgoi (adresată elevilor liceeni) – Ediția I.

Concursul a fost organizat de Asociația Culturală ArtProtocol, Casa Studenților Timișoara, Muzeul de Artă Timișoara, Universitatea de Vest, Colegiul Național de Artă Ion Vidu Timișoara (catedra de canto) și a reunit 42 de concurenți, elevi ai claselor IX-XII din cadrul liceelor cu specializare muzicală reprezentând județele Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Timiș, dar și elevi ai Școlii de Muzică Josif Marinković –Zrenjanin, Serbia.

Directorul artistic al concursului a fost, pentru al doilea an consecutiv, mezzosoprana Aura Twarowska-solistă a Operei Naționale din Timișoara, iar juriul secțiunii Young Sabin V. Drăgoi  a fost alcătuit din:

  • univ. dr. Dana Sorina Chifu – Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest din Timișoara,
  • univ. dr. Mariana Șarba – Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest din Timișoara
  • Ana Aleksić Šajrer – Școala de Muzică Josif Marinković –Zrenjanin, Serbia
  • Octavian Vlaicu – bas, Opera Națională Română, Timișoara
  • Daniel Zah-Colegiul Național de Artă Ion Vidu Timișoara

Cerințele repertoriale au fost structurate pe categoriile de vârstă 14-16 ani (primul și al 2-lea an de studiu, clasele a IX-a și  a X-a),  și 17-19 ani ( al 3-lea și al 4-lea an de studiu, clasele a XI-a și  a XII-a), dar premiile au fost acordate pentru fiecare an de studiu în parte.

De menționat este faptul că premianții Concursului Internațional de Interpretare Vocală Sabin V. Drăgoi (categoria 20-35 de ani) au devenit, cu timpul, soliști de operă în importante teatre lirice ale lumii, lucru pe care i-l dorim și elevei Jessica Ognean, care a reprezentat cu cinste învățământul muzical devean, distingându-se dintre cei zece concurenți ai clasei a XI-a.

În domeniul muzicii vocale de jazz-muzică ușoară, Magdalena Mocan, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Arte Sigismund Toduță –Deva, de la clasa aceleiaşi profesoare Maria Copăcian, a câștigat Premiul al II-lea la Festivalul Național de Muzică pentru Copii și Tineret Vâlcea Song Fest, Ediția I, Râmnicu-Vâlcea (secțiunea canto pop internațional, categoria 16-19 ani).

Concursul a fost organizat de Universitatea din  Pitești – departamentul L.I.A. și de Asociația AB IMO PECTORE 4,în parteneriat cu: Consiliul Județean Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Liceul Tehnologic Căpitan Nicolae Pleșoianu Rm. Vâlcea, Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului Rm. Vâlcea, Săptămânalul Vocea Vâlcii, Fundația Orpheus, TV Vâlcea 1, Etalon TV, VTV.

Juriul concursului a fost alcătuit dintr-o serie de personalități din lumea muzicală și a avut-o ca președinte pe doamna OZANA BARABANCEA, profesor de canto, artist liric la Opera Națională Română din București, membru al juriului la mai multe show-uri de televiziune.

                                                                   Prof. Mariana Onţanu-Crăciun                                                    [slideshow_deploy id=’13837′]