Consiliul local al municipiului Vulcan a aprobat, prin hotărâre criteriile privind repartizarea locuinţelor sociale din municipiul Vulcan.
Astfel, potrivit anexei la HCL 105/2017, aceste criterii sunt următoale:
Art.1 Au acces la locuinţă socială, în vederea închirierii,conform art. 42 din Legea 114/1996, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum şi anterior lunii în care se repartizează locuinţa.
Art. 2 Nu pot beneficia de locuinţe sociale, persoanele/familiile care se nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 1, sau sunt în vreuna din următoarele situaţii:
- deţin în proprietate o locuinţă, inclusiv casă de vacanţă;
- au înstrăinat o locuinţă după 1 ianuarie 1990;
- c. au beneficiat şi/sau beneficiază de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe;
- deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă din fondul locativ de stat;
Art.3 Categoriile de persoane îndreptăţite să primească cu prioritate o locuinţă socială sunt următoarele:
3.1. tinerii care au vârsta de până la 35 de ani;
3.2. tinerii necăsătoriți,
3.3 familii monoparentale;
3.4. tineri proveniţi din instituţiile de ocrotire socială care au împlinit vârsta de 18 ani;
3.5. invalizi de gradul I şi II, persoane cu handicap;
3.6. pensionari;
3.7. veterani şi văduve de război;
3.8. persoanele oprimate de regimul comunist;
3.9. persoane persecutate din motive politice ce se încadrează în prevederile Decretului –lege nr.118/1990,republicat.
3.10. alte persoane sau familii considerate ca şi cazuri sociale, pe care le stabileşte Comisia de analiză a solicitărilor de locuințe sociale.
3.11. persoanele evacuate din casele naţionalizate.
CRITERII PRIVIND ORDINEA DE PRIORITATE
Art. 4 (1) Comisia de analizare a cererilor pentru locuințe sociale va întocmi liste cuprinzând solicitanții îndreptățiți să primească locuințe sociale , distinct pe următoarele categorii de persoane:
- tineri căsătoriți cu vârsta până la 35 de ani
- tineri necăsătoriți.
- alte persoane și familii îndreptățite
(2) La stabilirea ordinii de prioritate se vor avea în vedere următoarele :
- Condițiile de locuit ale solicitanților
- Numărul copiilor și al celorlalte persoane care gospodăresc împreună cu solicitanții ;
- Starea sănătății solicitanților sau a unor membri ai familiei acestora ;
- Vechimea cererilor
(3)Lista cuprinzând solicitanții de locuințe sociale se va întocmi cont ținând cont de anchetele sociale efectuate de către Serviciul Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Vulcan.
(4)Listele cuprinzând solicitanții îndreptățiți să primească locuințe sociale vor fi afișate la sediul Primăriei municipiului Vulcan.
(5)La întocmirea listei de repartizare a locuințelor sociale se va ține seama de următoarele :
– 60 % din locuințele sociale se vor repartiza tinerilor căsăstoriți cu vârsta până la 35 de ani ;
– 20 % din locuințele sociale se vor repartiza tinerilor necăsătoriti
– 20 % din locuințele sociale se vor repartiza altor persoane și familii îndreptățite
(6) Comisia de analizare a solicitărilor, va înainta spre aprobare consiliului local lista privind repartizarea locuințelor sociale.
CRITERII DE SELECȚIE STABILITE PRIN PUNCTAJ
CRITERII | PUNCTAJ | PUNCTAJACORDAT |
1. SITUAŢIA LOCATIVĂ ACTUALĂ | ||
1.1. Suprafaţa locuibilă deŃimitată (cu chirie, tolerat în spaţiu) : – mp /locatar | ||
a) mai mare de 15 mp şi până la 18 mp inclusiv/membru de familie | 8 | |
b) mai mare de 12 mp şi până la 15 mp inclusiv/ membru de familie | 12 | |
c) mai mare de 8 mp şi până la 12 mp inclusiv/ membru de familie | 16 | |
d) mai mica de 8 mp | 20 | |
2. STAREA CIVILĂ ACTUALĂ
|
||
2.1. Starea civilă: | ||
a) Tineri căsătoriți până la 35 de ani | 10 | |
b) Tineri până în 35 de ani | 8 | |
c) familie monoparentală | 6 | |
d) căsătorit | 4 | |
e) necăsătorit | 2 | |
2.2. Număr de persoane în întreținere : | ||
a) 1 copil | 2 | |
b) 2 copii | 4 | |
c) 3 copii | 5 | |
d) 4 copii | 6 | |
e) mai mult de 4 copii | +1/COPIL | |
f) alte persoane, indiferent de numărul acestora | 2 | |
3. VENITUL /membru | ||
a) 0 – 250 lei | 10 | |
b) 250 – 500 lei | 9 | |
c) 501 – 800 lei | 8 | |
d) 800- 1000lei | 7 | |
e) Peste 1000 lei și nivelul maxim al nivelului câştigului salarial mediu net lunar pe economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea .
|
6 | |
4. STAREA SOCIALĂ si MEDICALĂ | ||
a) Provin din institutiile de ocrotire sociala | 3 | |
b) Persoane cu grad de invaliditate sau handicap (grav sau accentuat)transmisibile-TBC,SIDA sau au in intretinere persoane cu dizabilitati | 2 | |
c) Sunt veterani sau vaduve de razboi | 1 | |
5. VECHIMEA CERERII SOLICITANTULUI | ||
a) până la un an | 1 | |
b) între un an şi doi ani | 2 | |
c) între doi ani şi trei ani | 3 | |
d) între trei ani şi patru ani | 4 | |
e) pentru fiecare an peste patru ani | +1/anN | |
6. NIVELUL DE STUDII ŞI/SAU PREGĂTIRE PROFESIONALĂ | ||
a) a) cu şcoală generală şi/sau cu specializare la locul de muncă | 5 | |
b) cu studii medii şi/sau cu specializare la locul de muncă | 7 | |
c) cu studii superioare | 10 | |
7. DOMICILIUL ACTUAL | ||
7.1. In municipiul Vulcan | ||
a) intre 0 si 2 ani | 2 | |
b) mai mare de 2 ani | 5 | |
7.2. In municipiul Vulcan | ||
a) cu loc de munca in mun. Vulcan | 5 | |
b) cu loc de munca in alta localitate | 2 | |
8. TOTAL GENERAL PUNCTAJ DOSAR | – |
– În cazul celor toleraţi în spaţiu, suprafaţa locuibilă este a întregului apartament/locuinţă şi se raportează la toţi locatarii acestuia care gospodăresc împreună, atât membrii familiei solicitantului de locuinţă cât şi ceilalţi locatari – proprietarii locuinţei, alte persoane tolerate în spaţiu.
– Criteriile de ierarhizare prevăzute prin punctaj au în vedere titularul cererii şi implicit rezolvarea situaţiei locative a acestuia.
– În cazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanţii vor fi departajaţi în funcţie de:
- a) vechimea cererii solicitantului, luându-se în considerare data efectivă a înregistrării cererii (ziua, luna, anul), având prioritate în acest caz solicitantul care are vechimea mai mare.
- b) situaţia locativă constatată la data efectivă a repartizării locuinţelor, având prioritate, numai în acest caz, solicitanţii a căror situaţie locativă este, în mod iminent gravă (dacă criteriul de la lit. a) nu este suficient pentru departajare).
De asemenea, potrivit aceleiași hotărâri, a fost stablită și comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale care va avea următoarea componență:
PREȘEDINTE Merișanu Cristian Ion – viceprimar
MEMBRII Barbu Pompiliu – consilier local
Andraș Emil Sergiu – consilier local
Dragu Petrică Constantin – consilier local
Mihai Costel – consilier local
SECRETAR Dan Costoviciu Mihaela – Inspector – Direcția ADPP