Proiectul Asociației Niloran, “Tineri dâmboviţeni pentru comunitate”, a intrat în faza a doua
Proiectul “Tineri dâmboviţeni pentru comunitate”, finanţat nerambursabil de Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi implementat de Asociația “Niloran”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmboviţa, a intrat în faza a doua, care presupune promovare și evaluare.
În această fază, se evaluează cele realizate până acum în cadrul acestuia, se și lucrează la întocmirea rapoartelor preliminare, dar se și intensifică promovarea proiectului. ”Din datele analizate până în prezent, coroborate și cu feedback-ul primit din partea participanților ne declarăm mulțumiți. Gândim, totdodată, modalități de promovare și pentru a folosi la maximum receptivitatea de care atât noi, cât și tema propusă, ne-am bucurat”, spune Nicu Tașcă, președintele Asociației Niloran.
Proiectul “Tineri dâmboviţeni pentru comunitate” este un proiect de educaţie civică pentru tinerii din judeţul Dâmboviţa, care a avut ca şi scop creşterea gradului de informare a tinerilor asupra vieţii comunităţii şi dezvoltarea unei atitudini civice şi de participare publică, fiind totodată şi startul demersului asociaţiei noastre de a deveni de anvergură naţională.
[slideshow_deploy id=’24093′]