15 ani de turism și aventură montană în Valea Jiului, sub auspiciile Asociației Pro-Parâng
Una dintre cele mai active organizații asociative din Valea Jiului, respectiv Asociaţia Schi-Turism Montan „Pro-Parâng Petroşani” a aniversat 15 ani de existenţă. Evenimentul a fost marcat printr-o festivitate care a avut loc, la finele săptămânii trecute, la sala de marmură a Primăriei din Petroșani.
La evenimentul al cărui amfitrion a fost președintele acestei asociații, Cazimir Radvanski, au participat membrii ai asociaţiei, prieteni, parteneri, oficialităţi şi reprezentanţi ai presei. În scurte alocuțiuni rostite cu acest prilej, liderii acestei asociații au ținut să aducă mulțumirile lor tuturor celor care, în timp, s-au intersectat cu activitatea acestui inimos grup de promotori ai turismului și sportului montan din zona Parângului.
”Asociația Schi-Turism Montan Pro-Parâng Petroșani a dobândit personalitate juridică prin certificatul de înscriere numărul 25/A/2001 din data de 22.11.2001, eliberat de Judecătoria Petroșani în baza unui Statut și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile țării. Ea a fost înființată cu scopul de a contribui la dezvoltarea turismului montan și prin asocierea a cât mai mulți iubitori ai muntelui din Valea Jiului să promoveze potențialul turistic oferit de Munții Parâng. Prin acțiunile pe care le-a întreprins și pe care le are în programul viitor, Asociația noastră dorește să sensibilizeze opinia publică cu privire la frumusețile care ne înconjoară, precum și necesitatea ocrotirii florei și a faunei montane, inițiaza acțiuni de refacere și intreținere a traseelor turistice, amenajarea de noi trasee, acțiuni de ecologizare a perimetrului montan, organizează manifestări culturale, educative, sportive care să atragă un număr cât mai mare de tineri, promovează schiul extrem, etc. Cred că, în bună parte, am reușit în acești 15 ani de activitate, să facem ceea ce ne-am propus și sper că lucrurile vor căpăta o și mai mare amploare în anii următori”, a spus, în alocuțiunea sa, Cazimir Radvanski.
De-a lungul anilor, succesul evenimentelor publice derulate de Asociația Pro Parâng a fost dat și de modul în care aceasta a știut să fructifice raporturile de parteneriat și colaborare cu Primăria municipiului Petroșani, cu alte asociații și organizații locale și din țară, cu unitățile de învățământ și cu mass-media. Acest lucru a fost, de altfel, reliefat și în mesajul transmis membrilor Asociației ”Pro Parâng”, la ceas aniversar, de către primarul municipiului Petroșani, prin intermediul consilierului său pesonal Eduard Wersanski. Tot despre parteneriat au vorbit și Dumitru Pușcașu, Cristian Țopescu (membrii activi ai Pro Parâng), dar și prof. Tiberiu Kelemen (președintele Asociației Colecționarilor de Insigne din Valea Jiului), prof. Cosmin Kiss (directorul Clubului copiilor și elevilor din Petroșani) sau jurnalistul Corneliu Bran (de la Ziarul Văii Jiului). Cum tot pe același subiect am încercat și noi să ne justificăm ”meritul” ce a stat în decizia celor de la Pro Parâng de a ne conferi Diploma aniversară a acestei asociații. Diplome similare au fost oferite, de altfel, tuturor membrilor activi ai asociației și partenerilor acesteia, din toți cei 15 ani de activitate.
Dincolo de aceste eveniment, cert este faptul că rolul Asociaței Pro Parâng în promovarea turismului din stațiunea Parâng-Petroșani este și rămâne unul esențial. Motiv pentru care, nu avem altceva de spus decât ”La cât mai mulți ani, Pro-Parâng !”
Fotografii de: Cristian Țopescu (Pro-Parâng)
[slideshow_deploy id=’13835′]