Birocrație excesivă pentru atragerea fondurilor europene
Deputatul PSD, Laurențiu Nistor, vrea să știe care este modalitatea de lucru pentru debirocratizare în ceea ce privește atragerea fondurilor europene. Acesta o citează pe Corina Crețu, comisar European, care a subliniat că România se confruntă cu o birocratizare excesivă.
“În luna septembrie, comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu a declarat că România are o birocrație excesivă în accesarea de fonduri europene, cu proiecte pentru care trebuie completate câte 5000 de pagini și cu reglementări suplimentare față de cele cerute de instituțiile europene. De curând, în cadrul întâlnirii anuale cu reprezentanții Comisiei Europene, care a avut loc la București, ați anunțat că simplificarea accesării fondurilor europene este o preocupare importantă pentru autoritățile române și că, în perioada următoare, vor fi demarate activități concrete în acest sens. Domnule ministru, care este modalitatea de lucru pentru acest demers? Va fi constituit un grup de lucru la nivelul ministerului pe care îl conduceți? Se va colabora și cu celelalte ministere? Există o variantă draft de la care se poate porni în acest moment?”, arată Laurențiu Nistor în interpelarea adresată ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica.
[slideshow_deploy id=’36591′]