ULTIMA ORĂ – Parlamentul a adopat legea prevenirii: noile măsuri care pun frână abuzurilor
Camera Deputaților a adoptat mult așteptata Lege a prevenirii, promisă și asumată de Liviu Dragnea încă din campania electorală. Principalul scop al acestei legi este ca instituțiile de control să prevină producerea infracțiunilor economice și nu să aplice amenzi indiferent de situația găsită.
Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Legea prevenirii va obliga toate autoritățile cu atribuții de control să facă, în primul rând, informare și educare, prevenire, și abia apoi să dea amenzi sau să ia măsuri împotriva agenților comerciali. Practic, nicio firmă nu va mai fi sancționată de la prima abatere.
Comisiile de buget şi juridică ale Camerei Deputaţilor au decis, luni, modificarea Legii prevenirii săvârşirii de contravenţii, astfel încât regimul contravenţiilor care intră sub incidenţa acestui act normativ va fi stabilit prin Hotărâre de Guvern.
Proiectul Legii prevenirii cuprindea, iniţial, anexa privind contravenţiile, iar, la propunerea Ministerului, aceasta a fost eliminată de comisiile de buget şi juridică.
Proiectul, al cărui iniţiator este Guvernul, are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal privind instituirea unor instrumente care să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii.
Astfel, autorităţile sau instituţiile publice cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au stabilite ca atribuţii informarea, instruirea şi îndrumarea publicului, precum şi obligaţia de a aplica, în cazul săvârşirii anumitor fapte contravenţionale, sancţiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligaţiilor legale.
Potrivit prevederilor adoptate, toate autorităţile, instituţiile cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor vor avea obligaţia ca, în trei luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, să elaboreze şi difuzeze materiale documentare şi ghiduri şi să aloce pe pagina de internet secţiuni speciale dedicate informării publice privind legislaţia în vigoare, drepturile şi obligaţiile în desfăşurarea activităţilor de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor.
Aceste autorităţi cu atribuţii de control vor avea obligaţia să îndrume persoanele interesate în vederea aplicării corecte şi unitare a prevederilor legale, urmând să afişeze pe site-urile proprii speţele cu frecvenţă ridicată şi soluţiile de îndrumare în aceste cazuri.
De asemenea, autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii de coordonare la nivel naţional a domeniului mediului de afaceri va avea obligaţia ca, în termen de şase luni, să creeze un portal dedicat informării.
În cazul constatării săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în dispoziţiile legale, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei prin care se aplică sancţiunea avertismentului şi la care anexează un plan de remediere, cu respectarea prevederilor prezentei legi. În această situaţie, nu se aplică sancţiuni contravenţionale complementare.
În situaţia în care, cu ocazia reluării controlului, se constată neîndeplinirea de către contravenient a obligaţiilor legale conform măsurilor de remediere stabilite, în termenul acordat, agentul constatator încheie un alt proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, prin care se constată săvârşirea de contravenţii şi se aplică sancţiunea/ sancţiunile contravenţionale, altele decât avertisment, cu respectarea legislaţiei care stabileşte şi sancţionează contravenţiile prevăzute în dispoziţiile legale, mai prevede proiectul.
stiripesurse.ro
[slideshow_deploy id=’20328′]