Câteva zeci de cabanieri și proprietari de pensiuni și case de vacanță din stațiunile montane Straja și Rîușor au participat la dezbateri organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, invitați fiind și reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean, ai Inspectoratului de Poliție Hunedoara și ai Serviciului Salvamont Hunedoara.
Temele abordate au atins subiecte de interes pentru cabanierii din stațiuni cum ar fi cadrul legislativ privind avizarea-autorizarea unităților de primire a turiștilor dar și problemele și neajunsurile, din punct de vedere al securității la incendiu, ce pot apărea pe timpul exploatării instalațiilor de încălzire sau aparatelor electrice.
Pentru că sărbătorile de iarnă bat la ușă pompierii au făcut recomandări și cu privire la utilizarea, în siguranță, a artificiilor și lampioanelor.
Cu această ocazie s-a dezbătut și situația căilor de acces a căror capacitate este diminuată de autoturismele parcate dar și a surselor de apă ce pot fi disponibile pentru acțiunile de stingere.