Indisciplina unui şofer a băgat un nevinovat în spital
Bărbatul a făcut o depășire neregulamentară pe DN 7A și a forțat un șofer să intre pe contrasens unde a fost izbit în plin de o autoutilitară.
”Un bărbat de 48 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism, la kilometrul 7 al Drumului Național 74 A, s-a angajat în depășirea unui autoturism într-o zonă unde această manevră este interzisă, împrejurare în care, conducătorul autoturismului depășit, un bărbat de 35 de ani, din comuna Vadu Moților, județul Alba, a frânat, iar mașina a intrat în derapaj, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară de era condusă de un bărbat de 51 de ani, din Cîmpeni”, spun anchetatorii accidentului. Șoferul nevinovat a fost rănit și a ajuns la spital. Accidentul a avut loc pe DN 74 A., între Abrud și Cîmpeni, iar polițiștii rutieri au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă. Polițiștii au mai stabilit că nici unul dintre șoferii implicați în eveniment nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.
[slideshow_deploy id=’27126′]