Petrila, Din suflet pentru suflet – Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

În 1992 Organizația Națiunilor Unite a proclamat 3 decembrie drept Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. De atunci, an de an, în întreaga lume este promovat același mesaj: „Oameni egali – Drepturi egale”. Un mesaj de conștientizare a faptului că persoanele cu dizabilități au aceleași drepturi ca toți ceilalți.

Acțiuni specifice acestei zile din calendarul Națiunilor Unite se petrec și în orașul Petrila însă, ne-a atras atenția un eveniment deosebit care a pornit din sufletul unor copii minunați, elevi ai Școlii gimnaziale nr. 5 Petrila. Prin acțiunea ”Din suflet pentru suflet” copiii încearcă, de altfel chiar reușesc, să aducă un strop de bucurie în rândul persoanelor instituționalizate, printr-un program artistic ce a devenit tradiție.

”Această acțiune se derulează de 12 ani la Centrul de Îngrijire și Asistență din Petrila, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități. Elevii școlii noastre fac parte din Ansamblul „Nedeia Petrileană” iar în această zi cu semnificație deosebită am adus un strop de bucurie în sufletele persoanelor instituționalizate, printr-un program artistic ce a devenit tradiție: cântecul și dansul popular”, spun Ana și Iulian Doda, profesori coordonatori.

Copiii, însoțiți de profesorii lor coordonatori, și-au încântat asistența prin cântecul și jocul popular, oferind din sufletul lor mare zâmbete, bucurie și daruri oferite din partea colectivului școlii.

[slideshow_deploy id=’24093′]



(Următoarea știre) »