Proiectul caritabil „Petrila faptelor bune” a ajuns, anul acesta, la final
La finalul oricărui proiect, de orice fel de natură ar fi el, începem și facem bilanțuri, ”socoteli”, tragem linie și vedem cum a decurs totul. Am spune că așa este normal, desigur. Tocmai de aceea vom vorbi acum despre finalizarea unui proiect sensibil derulat la Petrila, „Petrila faptelor bune!”.
Pornit din entuziasmul și sensibilitatea a două tinere din comunitatea petrileană, Raluca Elena Cocolan (Școala 6 Petrila) și Anca Țurcaș (Consilier local Petrila), pentru că despre dumnealor este vorba, ajunge să sensibilizeze o întreagă comunitate pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de ajutor, înaintea celor mai frumoase sărbători care ne așteaptă, Nașterea Domnului și Anul Nou.
Implicarea și sensibilitatea caracteristică a inițiatoarelor proiectului caritabil derulat la Petrila, mobilizează un număr impresionant de oameni care doresc ca prin gestul lor caritabil să aducă zâmbete pe chipul celor mai nevoiași. Și vorbim aici de oameni din toate sferele de activitate, prin implicarea directă sau indirectă a școlilor, a bisericii, a asociațiilor culturale, a politicului, a presei, a instituțiilor, a oamenilor simplii, pur și simplu, a copiilor și mulți, mulți alții.
Momente emoționante au putut fi înregistrate pe tot parcursul derulării acestui proiect. Sărbătorile de iarnă fiind un prilej fericit de a-i avea pe cei dragi alături, de a celebra noul an şi de a ne pune speranțe în viitor, pentru prea mulți, însă, această perioadă a anului nu este decât o altă ocazie de a-și aminti de greutăți și lipsuri. Astfel, acest proiect caritabil a luat naștere din dorința de a ajuta persoanele aflate în dificultate, de a aduce bucurie și în casele lor.
Și dacă tot suntem la ora bilanțului, să spunem că s-au putut aduna din donații peste două tone de alimente în valoare de aproximativ 122 milioane (lei vechi), acestea fiind apoi distribuite, cu sprijinul voluntarilor implicați în acțiune, pentru 206 persoane aflate în dificultate.
”A fost așa de frumos sa vedem ca oamenii s-au bucurat de dărnicia ce a venit din partea tuturor celor care au participat cu câte ceva din puținul lor. Sincer, am ajuns în case unde familiile trăiesc fără condiții minime de trai. Am văzut zâmbete, uimire, sentimente de nedescris în același timp. Plecam, mai mult decât mulțumită și încântată de ceea ce lăsam în urmă, împreună cu întreaga echipă cu care am participat la distribuirea pachetelor. A fost uimitor cât de mult poate realiza o comunitate, atunci când se mobilizează pentru a dărui! Sincer, sunt atât de mulți oameni cu suflet în jurul nostru, încât este suficient un mic imbold, cum a fost și acest proiect, ei reușind astfel să scoată ce este mai bun din ei”,ne spune Anca Țurcaș.
Voluntarii au sortat și au împachetat toate alimentele donate, au numărat ore în șir, au distribuit produsele cu mașinile personale, aceștia sunt oameni care nu au așteptat nici diplome, nici mulțumiri, bucuria fiecăruia dintre cei care primeau din ajutoarele binevenite fiind ceea ce îi făcea mulțumiți.
”Astăzi am încheiat cu profundă satisfacție sufletească proiectul caritabil „Petrila faptelor bune”. Vă mărturisim că a fost o experiență care ne-a marcat. Am găsit bătrâni singuri și uitați de lume, copii triști și lipsiți, mame luptătoare. Cu toții au însă ceva în comun: credință și optimism cum nu am mai întâlnit vreodată. Echipa „Petrila faptelor bune” a avut lacrimi în ochi după fiecare familie vizitată. Vă mulțumim celor care ați donat, celor care ați fost pe teren, celor care ne-au ajutat cu informațiile referitoare la beneficiarii pachetelor, tuturor oamenilor cu suflet! Cu siguranță, „Petrila faptelor bune” va fi o tradiție de acum încolo, pentru anii care vor urma”, declară Raluca Cocolan, inițiatoare proiect.
Post Scriptum:
”Gesturi simple au putut umple sute de inimi de bucurie. Două tinere au putut unii mii de suflete, avem multă nevoie de astfel de oameni, de astfel de tineri, care să scoată la suprafața sufletelor noastre bunătatea care zace, sunt sigur, în fiecare dintre noi. Ne face mai frumoși, mai calzi, mai zâmbitori, indiferent de rang sau situație materială. Să fim buni nu ne costă nimic, trebuie doar să încercăm, nu avem nimic de pierdut”,Daniel P. Bolog – Jurnalist Petrila.
[slideshow_deploy id=’24093′]