100 de oameni de bine din Petroșani, participanți la excepționalul concert caritabil de final de an al Asociației Casa Pro Urbis, pentru a aduce Crăciunul fericit și pentru 100 de copii necăjiți din Petroșani
Când arta și talentul se împletesc în chip armonios cu eleganța și caritatea, un eveniment de decembrie nu poate fi decât unul încununat de succes. Sub aceste auspicii s-a derulat, la finalul săptămânii, proiectul cultural-caritabil al Asociației Casa Pro Urbis din Petroșani, desfășurat în ambianța elegantă a restaurantului ”La Belle Epoque”. Mai bine de 100 de invitați din high-life-ul comunității din Valea Jiului dar și oaspeți veniți din comunitățile înfrățite din Ungaria și Italia au participat la acest eveniment, atât din dorința de a intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă, prin intermediul unui inedit concert de muzică clasică, dar mai ales pentru a contribui la campania strângere de fonduri având ca destinație organizarea unor sărbători fericite pentru cei aproape 100 de copii de la Casa Maria Stein şi de la Căminul Cor Iesu, administrate de Asociaţia Caritas respectiv Fundaţia Sf. Francisc în municipiul Petroșani.
”Vă mulțumesc tuturor fiindcă sunteţi deschişi la propunerile şi acţiunile venite din partea ONG-lor al căror scop este, în mod transparent, unul apropiat valorilor dumneavoastre precum şi pentru faptul că pur şi simplu ajutaţi pe cei neajutoraţi, aducându-le un sentiment de mulţumire în suflet şi zâmbete pe chip. Personal, urmăresc de câţiva ani eforturile unor tineri deosebiţi din comunitatea voluntarilor de la Petroșani, care prin activitatea lor constantă, de zi cu zi, aduc alinare unor copii cu probleme sociale şi risc social ridicat. Ori de câte ori ne întâlnim cu aceşti tineri – voluntari, dar şi profesionişti în tot ceea ce fac– ne arătăm recunoştinţa prin cuvinte pline de bunătate. Este un lucru care atinge inimile lor, dar care, din păcate, nu prea îi ajută la modul concret. Cred că o altă modalitate de a ne arăta recunoştinţa pentru munca acestor voluntari o reprezintă faptele noastre. Iar tocmai acest lucru încercăm să-l facem noi astăzi aici, împreună cu ajutorul esențial al dumneavoastră. Anume să-i ajutăm pe cei aproape 100 de copii de la Casa Maria Stein şi de la Căminul Cor Iesu, administrate de Asociaţia Caritas respectiv Fundaţia Sf. Francisc, să aibă parte de un Crăciun fericit, cu bradul plin de daruri. Bineînțeles, în acțiunea noastră, nu i-am uitat pe membri unei alte asociații față de care trebuie să ne arătăm recunoștința, o asociație care dă speranță unor copii cu sindromul Dawn, este vorba de Asociația Casa Pollicino”, a spus, în deschiderea evenimentului, Eduard Wersanski, președintele Asociației Casa Pro Urbis.
Printre invitații de onare ai acestui eveniment s-a numărat, ca de fiecare dată, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi: ”Evenimentul caritabil de astăzi – în organizarea Casei Pro Urbis – a adunat, laolată, oameni cu dare de mână care au făcut posibil ca, de mâine, copiii de la Casa “Maria Stein” și cei de la Fundația Sfântul Francisc – Căminul Cor Iesu din Petroșani să se poată bucura de sărbătorile de iarnă, prin fondurile strânse. Toți cei prezenți la eveniment – printre care și oaspeții din orașele înfrățite Ponte Nelle Alpi și Varpalota – au trăit cu emoție recitalurile la pian susținute de elevii secției de muzică a Școlii “I.G.” Duca Petroșani și a Școlii de Muzică din Varpalota. Felicit organizatorii și le mulțumesc voluntarilor de la Asociația Caritas pentru implicare”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Momentul artistic al evenimentului sugestiv intitulat ”Copiii… Muzica… Bucuriile iernii” a fost prezentat de o parte din tinerii artiști prezenți în aceste zile la Petroșani pentru concursul internațional de pian ”Klavier Art”. Astfel, emoținante regaluri artistice au fost susținute de pianiștii Radu Török, Mihai Neag, Kitti Sersztnyev, Balint Bokros, Ligia Bökö, Laura Trojak, Zsolt Kutasi, Delia Stana, precum și de duetul elev-profesor format din Heider Zorka și Matrai Balazs din Ungaria. Aceștia au transmis publicului emoționante fragemente din piese de muzică clasică ale unor compozitori precum Chopin, Prokofiev, Bach, Weiner, Handel ș.a. sau chiar remarcabile compoziții proprii.
În mod categoric, succesul unei seri culturale de excepție, nu putea fi urmat decât de succesul demersului caritabil care o generat-o, succes anunțat deja de președintele Pro Urbis, Eduard Wersanski. ”Doresc să vă mulțumesc tuturor pentru felul în care ați răspuns invitației lansate de Asociația Casa Pro Urbis pentru concertul caritabil din acest an. Vreau să vă spun că, datorită dumneavoastră, celor prezenți astăzi, aici, datorită sponsorilor generoși care au susținut acest proiect, în acest moment avem colectate resursele necesare prin care copiii de la Casa Maria Stein, cei de la Căminul Cor Iesu și cei de la Fundația Sf. Francisc vor avea, în acest an, un Crăciun fericit. Iar pentru acest lucru, vă mulțumim și vă aplaudăm”, a spus Eduard Wersanski.
În mod cert, evenimentul ””Copiii… Muzica… Bucuriile iernii” a demonstrat, atât prin organizare și desfășurare, cât și prin calitatea și atitudinea persoanelor prezente că, așa cum bine spunea celebra autoare de cărţi motivaţionale Louise Hay, „când recunoştinţa devine un mod de viaţă, succesul, fericirea şi sănătatea sunt la ordinea zilei pentru toți oamenii”.
[slideshow_deploy id=’36590′]