Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre: Toţi cetăţenii vor primi vouchere de vacanţă până în martie-aprilie anul viitor
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat luni, la Sinaia, că toţi cetăţenii vor primi vouchere de vacanţă până în martie-aprilie anul viitor şi sunt, deja, instituţii care au acordat aceste vouchere, se arată într-un comunicat al ministerului de resort.
‘Începând cu 2018 sunt prevăzuţi şi banii pentru voucherele de vacanţă. Vă anunţ că în bugetul anului 2018 există filă separată pentru acest lucru. Toţi cetăţenii le vor primi până în martie-aprilie, dar deja sunt instituţii care au acordat aceste vouchere de vacanţă’, a precizat ministrul Turismului într-o întâlnire cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), autorităţile locale din staţiunile turistice de pe raza judeţului Prahova şi cu agenţii economici din această zonă.
Una dintre problemele dezbătute la Sinaia a fost cea a strategiei comune de dezvoltare a zonei schiabile. În context, Mircea Dobre a vorbit despre turistul integrat arătând că acesta trebuie să aibă acces la toate pârtiile de ski cu un singur skipass chiar dacă există domeniu de stat şi domeniu privat.
‘Cred că trebuie să ne gândim la un turism integrat, astfel încât, cu un singur skipass, turistul să aibă acces pe toate pârtiile de schi. Chiar dacă există domeniu de stat şi domeniu privat, ar trebui să avem o colaborare între toate părţile. Trebuie să lăsăm orgoliul la o parte, indiferent de coloratura politică, pentru că discutăm despre turism. Vreau să discutăm deschis şi să existe un dialog între tot ce înseamnă stat şi privat. Eu personal cred că s-ar putea găsi soluţii pentru a avea un singur skipass pe toată suprafaţa judeţului Prahova. Probabil vom avea aceeaşi discuţie şi cu colegii de la Braşov, la întâlnirea de mâine (marţi, n.r.)’, a declarat ministrul citat.
Întâlnirea de lucru, prilejuită de comandamentul de iarnă pentru sezonul 2017-2018 a fost organizată de ANPC, gazda întâlnirii fiind primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea. Întâlnirea a avut loc la Cazinoul din Sinaia, obiectiv turistic reprezentativ pentru infrastructura de agrement a staţiunii de pe Valea Prahovei.
Alte teme de discuţie au inclus proiectele pe care primăriile localităţilor turistice le pot depune în vederea obţinerii finanţării în cadrul Master-planului de investiţii în turism.
Proiectele depuse sunt destinate exclusiv dezvoltării infrastructurii de agrement. Anul acesta au fost admise ca eligibile 146 de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii de agrement, dintr-un total de peste 1.200 de proiecte depuse.
Potrivit Ministerului Turismului, proiectele care au fost respinse fac referire la finanţări care intră în sfera de competenţă a altor ministere. ‘În prezent, există un fond de 25 de milioane de lei din care se vor putea cofinanţa aceste proiecte, cu condiţia să fie respectate criteriile de eligibilitate. De menţionat este faptul că nu există o limită de buget impusă, dar finanţările se vor realiza în mod etapizat, astfel încât să poată beneficia de bugetele anuale cât mai multe localităţi’, se mai arată în comunicatul citat.
Cea de-a doua întâlnire pe aceeaşi tematică are loc marţi, în judeţul Braşov, la Centrul de Agrement şi Divertisment din staţiunea Poiana Braşov.
economica.net
[slideshow_deploy id=’13835′]