Prețuri pentru toate buzunarele

Cabanierii din staţiunea montană Parâng au preţuri la cazare pentru toate buzunarele astfel încât să atragă cât mai mulți turişti.

De teamă că nici de aceste sărbători în staţiune nu va fi foarte multă zăpadă încât să se poată schia în cele mai bune condiţii, cabanierii vin cu o ofertă de nerefuzat pentru mulţi turişti. Preţuri la cazare forte mici, adică la nivelul anului trecut în condițiile în care cheltuielile au crescut. Au în plan și alte activităţi prin care să compenseze lipsa zăpezii, dacă vremea se va încălzi atât de mult încât să nu poată fi folosite instalațiile de producere a zăpezii. În acest fel proprietarii de cabane speră să-şi ocupe spaţiile de cazare şi să obţină un profit fie el cât de mic. Astfel un loc în cabanele particulare din Staţiunea Parâng, are un preţ cuprins între 30 şi 100 de lei pe noapte, în funcție de confortul oferit, aici fiind incluse și cabanele care operează la limita legii sau dincolo de ea. Pentru grupuri de turişti cabanierii sunt dispuşi la reduceri considerabile negociate „pe loc” în funcţie de durata sejurului. Aproape toţi cabanierii din Parâng, este drept cei neacreditaţi, procedează la fel pentru că este mai bine să aibă turişti decât să stea în plin sezon cu cabana goală.

[slideshow_deploy id=’27126′]