Reuniune la prefecților din Regiunea Vest la Prefectura Hunedoara
Vineri, 15 decembrie, Prefectura Județului Hunedoara a găzduit pentru prima dată o întâlnire de lucru a conducerilor Instituţiei prefectului din judeţele Regiunii Vest, întâlnire iniţiată de prefectul județului Hunedoara, Fabius Tiberiu KISZELY.
La lucrările acesteia au participat Eva Georgeta ANDREAȘ – prefectul judetului Timiș, Florentina HORGEA – prefectul județului Arad, Matei LUPU – prefectul Județului Caraș-Severin, precum și subprefectul de Hunedoara, Dorel BRETEAN. La întâlnire a mai fost prezent Cristian Ilie Ispravnic, directorul regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.
Pe agenda de lucru au fost subiecte legate de analiza problemelor întâmpinate în sezonul rece și în perioada sărbătorilor de iarnă la nivel de regiune, precum și măsurile de cooperare între județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș în ceea ce privește deszăpezirea Drumurilor Naționale, salvarea montană, dar și discuții privind problematica fondului funciar.
După şedinţa de lucru, cei trei prefecți au fost invitați să viziteze și Dispeceratul Integrat al Centrului de Management al Situațiilor de Urgență Hunedoara, unicul din Regiunea Vest. Prefecților de Timiș, Arad și Caraș-Severin le-a fost prezentat aici modul de operare în camera de comandă unică, modul de soluţionare a situaţiilor de urgenţă în județul Hunedoara și noua tehnică de intervenție intrată în dotarea salvamontiștilor hunedoreni. Este vorba despre o autospecială medicalizată și despre o autoutilitară pentru transportul echipajelor de salvare montană.
[slideshow_deploy id=’13835′]