Petrila faptelor bune – Din căldura sufletului, pentru „tanti” Ana din Taia

În satul Taia, de pe lângă orașul Petrila, există o bătrânică pe nume Ana. Iarna a găsit-o cu multe lipsuri și nevoi iar situația în care se află nu i-a permis să se aprovizioneze cu lemne de foc suficiente pentru a trece cu bine de această perioadă friguroasă.

„Tanti” Ana trăiește singură, din mila sătenilor, de la o zi la alta. Cea mai mare problemă a ei este căldura. Lemnele de foc primite ca sprijin din partea autorităților locale nu i-au fost suficiente pentru această iarnă iar echipa „Petrila faptelor bune” au găsit-o aproape înghețată.

 

A fost lansat un apel prin intermediul rețelei de socializare, de profesor Raluca E. Cocolan de la Școala Gimnazială 6 din Petrila, una dintre inițiatoarele proiectului „Petrila faptelor bune”, adresat tuturor celor care doresc să o ajute pe „tanti” Ana cu lemne sau cu bani pentru cumpărarea acestora. Oameni cu suflet s-au mobilizat exemplar iar acum vorbim despre încă un zâmbet adus pe fața unui suflet de lângă noi, un zâmbet rar care, pentru cei care au avut ocazia să îl vadă, a adus cu el foarte multă emoție și bucurie.

 

„Astăzi, cu multă bucurie și lacrimi în ochi, cineva vrea să vă mulțumească pentru darul din poartă. Bătrânica Ana din Taia, despre care vă povesteam în urmă cu câteva zile e acum mai fericită ca niciodată! Are lemne pentru întreaga iarnă iar în primăvară va primi din nou. Și totul se datorează unor oameni cu suflet care nu au rămas indiferenți la necazul ei”, spune Raluca E. Cocolan în mesajul transmis pe aceeași rețea de socializare.

 

Oameni care, din căldura sufletului, au adus căldură pentru „tanti” Ana, în adevăratul sens al cuvântului, fără a aștepta mulțumiri, nu pot trece neobservați. Fapte ca acestea trebuie cunoscute de fiecare dintre noi, ele sunt cele care trebuie să ne caracterizeze, bucuria aproapelui ne curăță sufletele, emoția oglindește atitudini, definește caractere.

„M-a „instruit” atent să vă transmit mesajul ei: „Să vă dea Dumnezeu tuturor, sănătate și noroc pe unde umblați, pentru că m-ați ajutat!” A primit atât lemn de brad, cât și de fag. Din cauza greutății, mașina a parcurs doar o porțiune din drum, mai departe un cal ambițios (al lui Ilie), și-a pierdut potcoavele încercând să urce până la poartă. Am reușit până la urmă să îndeplinim misiunea!”, mai spune Raluca E. Cocolan.

S-au implicat în această acțiune: Bălușe Daniel, Fam. Dănesc Liviu, Cristina și Victoraș, Fam. Berei, Anghel Antonio, Fam. Roșulescu, Fam. Mălescu Florin și Daniela, Prof. Stoica Dija, Prof. Neag Simona, Prof. Urdea G., Fam Suto, Fam. Duma, Cătălina Donca, Prof. Gheorghiulescu Iulian, Fam. Grecea, Fam. Câmpean, Urban Gabriel.

[slideshow_deploy id=’20328′]