Programul “A doua şansă” la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila

Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila, prin Școala Gimnazială nr. 5 – structură a colegiului, vine cu o ofertă educațională lansată de Ministerul Educației Naționale, programul ”A doua șansă”.

Programul “A doua şansă” se adresează adolescenţilor, tinerilor, adulţilor, proveniţi din medii sociale diverse şi cu vârste variate, care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar și gimnazial.

Prin acest program se oferă acestor categorii de persoane posibilitatea continuării şi finalizării învățământului obligatoriu fără a fi nevoite să-şi întrerupă eventualele activităţi profesionale sau familiale în care sunt angrenate.

Programul este structurat pe două niveluri: A doua şansă – învăţământ primar şi A doua şansă – învăţământ secundar inferior – acesta din urmă având şi o componentă de pregătire profesională.

Nu există  limită superioară de vârstă pentru cei care doresc să se înscrie în acest program. Condiţia este ca aceştia să fi depăşit cu cel puțin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei și care se află în următoarele situații:

Pentru programul ”A doua şansă – învăţământ primar”:

 

  • nu au participat deloc la educaţia formală – şcolară;

  • au fost înscrişi, dar au abandonat învăţământul primar – indiferent de momentul şi motivele abandonului;

  • nu au absolvit, până la vârsta de 14 ani, învăţământul primar.

 

Pentru programul ”A doua şansă – învăţământ secundar inferior”:

 

  • au absolvit învăţământul primar obligatoriu (inclusiv în sistemul ”A doua şansă”) dar nu şi-au continuat educaţia mai departe, sau:

  • au absolvit o parte din clasele corespunzătoare învăţământului gimnazial (V, VI sau VII), dar au abandonat şcoala pe parcursul acestui ciclu de învăţământ – indiferent de momentul şi motivele abandonului.

Cei interesați sunt rugați să se înscrie în program la sediul Școlii Gimnaziale nr.5 din Petrila, de luni până joi, între orele 9 – 11, în perioadele: 18 – 21 decembrie 2017 și 15 – 25 ianuqrie 2018.

Programul A doua șansă este un program flexibil, astfel încât să motiveze cursanţii şi să-i determine să-l finalizeze, să ofere mai multă autonomie şcolilor în ceea ce priveşte implementarea lui, dar şi sprijinul necesar tuturor celor implicaţi, prin programe de formare a personalului didactic şi materiale educaţionale pentru cursanţi şi pentru cadrele didactice.

Prin intermediul programului s-au introdus elemente inovatoare în procesul educaţional, cum ar fi: curriculumul modular şi sistemul de credite pentru educaţia de bază, evaluarea, certificarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite anterior de către cursanţi, asigurarea unui program de pregătire individualizat.

[slideshow_deploy id=’27028′]