Tâlhari prinși de polițiști în urma unei razii
Polițiștii din Hunedoara au efectuat mai multe percheziții domiciliare, la domiciliile unor indivizi bănuiți de comiterea a 5 infracțiuni de furt și o infracțiune de tâlhărie.
Faptele au fost comise în cursul lunilor noiembrie – decembrie 2017, pe raza municipiului Hunedoara. În urma percheziţiilor, a fost recuperat un telefon mobil sustras, precum și 2 spray-uri iritant-lacrimogene folosite la comiterea faptelor.
Suspecții de comiterea infracţiunilor de furt şi tâlhărie, respectiv un tânăr de 18 ani şi un minor în vârstă de 13 ani, ambii din municipiul Hunedoara, au fost duşi la Poliţia Hunedoara pentru audieri, ancheta urmând a stabili întreaga activitate infracțională a acestora.
„ Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că cei doi, în perioada menționată, au acostat mai multe persoane, cu precădere minori sau persoane în vârstă, pe care le-au deposedat de telefoane mobile și genți conţinând diferite sume de bani, bunuri și documente personale.
În cazul infracțiunii de tâlhărie, poliţiştii au stabilit că cei doi au lovit cu pumnul victima (un bărbat în vârstă de 30 de ani) și i-au pulverizat spray iritant-lacrimogen în față, după care au deposedat-o de 30 de lei. Fapta a fost comisă în data de 11.12.2017, în intervalul orar 1400 – 1500, pe strada Gheorghe Barițiu, din Hunedoara.
În urma administrării materialului probator, hunedoreanul în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând ca, la data de 19.12.2017, să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propunere de arestare preventivă.
În acest caz, poliţiştii continuă activităţile de cercetare penală faţă de cei doi, existând indicii că ar mai fi comis şi alte infracțiuni de furt și furt calificat, în cursul lunilor noiembrie și decembrie 2017, prin acelaşi mod de operare”, a precizat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’20328′]
« ULTIMA ORĂ. GALERIE FOTO! ACCIDENT DE CIRCULAȚIE ÎN ZONA BENZINĂRIEI MOL DIN PETROȘANI (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Găsit de echipa de scafandrii a ISU Hunedoara »