Legea Minelor, importanță maximă pentru ministrul Economiei

Noua Lege a Minelor este prioritară pentru Ministerul Economiei. Asta susține ministrul Gheorghe Șimon. Bugetul Ministerului Economiei pentru anul 2018 a fost avizat favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat. În cadrul dezbaterilor, ministrul Economiei, Gheorghe Şimon, a declarat că un pachet legislativ important cuprinde Legea minelor, Legea resurselor minerale şi Legea redevenţelor, acesta urmând să intre în sesiunea parlamentară viitoare.


„Priorităţile strategice ale Ministerului Economiei sunt: dezvoltarea competitivă a industriei, managementul resurselor minerale ne-energetice şi al dezvoltării durabile, implicarea industriei naţionale de apărare în procesele privind înzestrarea armatei şi consolidarea protecţiei consumatorilor, proprietate intelectuală, invenţii şi mărci, protecţia consumatorilor, transportul energiei electrice şi gazelor naturale, infrastructura calităţii şi supravegherea pieţei, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei operatorilor economici. Un pachet legislativ important, la care Ministerul Economiei este şef de filă, îl reprezintă Legea minelor, Legea resurselor minerale şi Legea redevenţelor. Intenţia noastră este să venim în faţa dvs. cu acest pachet de legi şi sperăm ca, la începutul sesiunii parlamentare, să le avem deja în Parlament. Intenţia mea este de a scoate de sub Transelectrica această bursă de energie electrică (OPCOM, n.r.) şi să fie total independentă, sub Ministerul Economiei”, a spus ministrul Economiei, Gheorghe Şimon.

Potrivit proiectului de buget pentru anul viitor, Ministerul Economiei are prevăzută o alocare de 355,866 milioane de lei (credite bugetare), în creştere cu 104,88% faţă de execuţia preliminată din 2017. De asemenea, creditele de angajament se ridică la valoarea de 366,666 milioane lei.
Cheltuielile curente alocate pentru 2018 sunt estimate la 293,510 milioane de lei (din credite bugetare), mai mult cu 71,27% în comparaţie cu anul anterior, în timp ce cheltuielile de personal ajung la 64,080 milioane lei, în creştere cu 34,21% faţă de alocarea din anul anterior. Totodată, bugetul prevăzut pentru 2018, din credite bugetare, pentru Bunuri şi Servicii, este de 21,404 milioane lei (+45,38%), iar în ceea ce priveşte proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) aferente cadrului financiar 2014 – 2020 vor fi alocate.

[slideshow_deploy id=’13837′]



(Următoarea știre) »