Bariere automante pentru acces în parcarea din stațiunea Straja

Începând de astăzi, turiștii care vin în stațiunea Straja cu autoturismul propriu vor avea acces în zonele de parcare de la baza muntelui (stația de plecare a telegondolei), respectiv din zona montană, în imediata vecinătate a satului de vacanță.

Parcarea din zona montană Straja este prevăzută cu două bariere, care delimitează zona de intrare în parcare, respectiv zona de la care accesul auto în stațiunea Straja este interzisă, cu anumite excepții. Pentru accesul în parcarea din zona satului de vacanță, tarifele sunt de 15 lei/zi sau 2 lei/oră. Tichetele de acces se eliberează automat la aparatul de la bariera de acces.

Parcarea din zona situată la baza stațiunii Straja se va face, de asemenea, prin obținerea tichetului de parcare de la automatul situat în fața barierei de acces. Pentru aceste locuri de parcare, tarifele sunt de 10lei/zi sau 1leu/oră.

Plata tarifului de parcare se face la plecarea din zona de parcare. Administratorii parcărilor atenționează că pierderea tichetului de parcare implică achitarea unui tarif unic de 100 de lei, indiferent de perioada utilizării parcării.

Odată cu introducerea noului sistem automatizat de acces în parcările din Straa, accesul auto în zona cabanelor din stațiunea Straja se va face doar pentru proprietarii de cabane, pensiuni și moteluri turistice, în limita a cel mult 2 autovehicule/proprietate, cu achitarea unei taxe anuale de 500 de lei/autovehicul, precum și în limita locurilor de parcare disponibile.

Prin introducerea noilor reglementări de acces auto în zonele de parcare și în zona cabanelor din stațiunea Straja, autoritățile doresc să asigure o mai bună funcționare a sistemului de parcare pentru turiști, dar și să asigure o creștere  gradului de siguranță pentru turiștii care ales Straja ca destinație de vacanță, în mod special pe perioada de iarnă.

[slideshow_deploy id=’20328′]