Vulcănenii din diaspora, invitați între sărbători la Primărie

Vulcănenii plecați la muncă în străinătate, care în aceste zile au revenit acasă pentru a petrece sărbătorile în famlie, alături de rude și prieteni, sunt invitați, în data de 28 decembrie 2017, de la ora 12,00 la sala de ședințe a Primăriei municipiului Vulcan, pentru o întâlnire a Disporei românești.

Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Vulcan și firma de consultanță Interlog și își propune ca, pe lângă un schimb de idei și de urări de bine, la o cană cu vin, să constituie și un posibil punct de pornire pentru repatrierea unora dintre vulcănenii care, după experiența petrecută în afara granițelor țării, ar dori să revină acasă. Pentru aceștia, administrația locală apreciază că există acum și o serie de soluții financiare pentru încurajarea dezvoltării unor idei de afaceri.

”Dragi prieteni, vulcăneni din diaspora. Vă invit joi la sediul Primăriei, la o sesiune de discuții privind oportunitatea revenirii acasă. De la bun început vreau să vă spun că există oportunități mari pentru a vă putea sprijini în identificarea și construirea unor afaceri pe care vă invit să le studiați și să le accesați. Se pot obține bani frumoși pentru a deschide afaceri în Vulcan. Vă aștept la o întâlnire interesantă pe acest subiect și la un pahar de vin în cinstea revenirii voastre acasă, la Vulcan”, spune Cristian Merișanu, viceprimarul municipiului Vulcan.

[slideshow_deploy id=’17636′]