Parlamentul legiferează un sistem paralel de pregătire postuniversitară. Masteratele, în pericol !
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea, atrage atenția asupra pericolului reprezentat de aprobarea de către Parlament a OUG nr.96/2017, ordonanță care, spune acesta, va da naștere unui sistem paralel de pregătire postuniversitară, fără însă respectarea rigorilor de acest nivel. Pirtea consideră că vor avea de suferit atât universitățile, printr-o scădere a atractivității programelor masterale, cât și beneficiarii finali, prin accesarea unor cursuri postuniversitare de o calitate îndoielnică.
Articolul din ordonanță asupra căruia rectorul UVT atrage atenția spune că „furnizorii de formare profesională a adulților, autorizați în condițiile prezentei ordonanțe, au dreptul să organizeze, pentru persoanele care au absolvit studii universitare, programe de formare profesională, definite la art.8 alin.(3) lit.c), finalizate cu certificate de absolvire cu recunoaștere națională.” Pirtea susține faptul că această prevedere deschide cutia Pandorei și va da undă verde la crearea unei piețe paralele a pregătirii postuniversitare: „Riscăm să revigorăm așa-numitele fabrici de diplome – sau să stimulăm apariția unor noi fabrici de diplome. A fost nevoie de aproape 20 de ani pentru a elimina astfel de derapaje, generate, după părerea mea, de un cumul de factori, dintre care nu putem exclude legi date cu dedicație, dar și circumstanțe istorice specifice României, dintre care amintesc vidul în reglementare de la începutul anilor ’90. Cei din mediul universitar cunosc criteriile stricte în elaborarea și desfășurarea programelor masterale. În momentul în care dai mână liberă oricăror firme să ofere programe de formare profesională absolvenților de licență, în afara acestor rigori, riști să creezi o piață bazată pe costuri de oportunitate, nu pe calitate. Practic, generezi un sistem paralel de diplome postuniversitare fără acoperire.”
De asemenea, prof. dr. Marilen Pirtea atrage atenția că metodologia privind organizarea programelor de formare profesională se aprobă, conform ordonanței în cauză, prin ordin comun al ministrului Muncii și Justiției Sociale și al ministrului Educației Naționale: „Având în vedere că există riscul ca aceste programe de formare postuniversitare să devină alternativa rapidă și fără bătăi de cap la masterate, prevederile ordonanței nu sunt suficiente și lasă loc la apariția unor diplome neacoperite de competențele necesare. Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva aceste prevederi sunt reacția disperată a fostelor fabrici de diplome puse la pământ de scăderile demografice și de camerele video de la Bacalaureat. Nu pot să nu mă întreb dacă această prevedere a ordonanței nu este de fapt un ‹‹ajutor de stat›› pentru aceste fabrici.”
Legea de aprobare a Ordonanței se află la Camera Deputaților, unde a trecut de comisiile de educație și muncă, după ce în luna iulie Președintele României a solicitat reexaminarea acesteia.
[slideshow_deploy id=’19661′]