marți, ianuarie 2nd, 2018

 

Schimbări la plata concediilor medicale de la 1 ianuarie 2018

Reglementările privind contribuția la fondul pentru plata concediilor medicale se modifică începând cu 1 ianuarie 2018, anunţă consultantul fiscal Adrian Benţa. Sunt asigurați prin efectul legii salariații pentru care contribuția la fondul de concedii și indemnizații este plătită de angajator și cuprinsă în contribuția asiguratorie de muncă conform OUG nr. 79/2017 pentru modificarea Codului fiscal. Modificarea majoră privește posibilitatea altor persoane fizice ce realizează venituri să se asigure pentru contribuții și pentru concedii medicale. De exemplu, persoanele fizice ce realizează activități independente, cele ce încasează drepturi de autor, cele ceCItește mai departe


NOUA TAXĂ AUTO 2018: Cu cât poluarea va fi mai mare, cu atât șoferii vor trebui să plătească mai mult

NOUA taxă auto 2018: Şoferii vor avea parte de o nouă taxă, iar aceasta va fi cu atât mai mare cu cât maşina poluează mai mult. Autorităţile vor astfel să descurajeze importurile de autovehicule second hand şi se gândesc să impună, pentru aceste autoturisme, un bir ce poate ajunge şi la 200 de euro pe an. Statul încă nu a început să restituie timbrul de mediu – taxă declarată ilegală de autorităţile europene – dar se gândeşte la una pe care toţi proprietarii de maşini ar trebui să o achite anual.CItește mai departe


ZILE LIBERE 2018. Câte zile nu vor lucra românii anul acesta

ZILE LIBERE în anul 2018. Câte zile nu vor lucra românii anul viitor Anul viitor, în 2018, românii se vor bucura de mai mult de zece zile libere.  Zilele libere în 2018 sunt: 1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou 24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române 8 aprilie 2018 (duminică), 9 aprilie (luni) — Paştele 1 mai — Ziua Muncii 27 mai (duminică), 28 mai (luni) — Rusalii 15 august — Adormirea Maicii Domnului 30 noiembrie — Sfântul Andrei 1 decembrie — Ziua Naţională a României 25 decembrie –CItește mai departe


”Revoluția fiscală” a intrat în vigoare. Care sunt cele mai importante modificări pentru angajați

Anul 2018 vine cu cateva schimbari majore de ordin fiscal pentru angajatii care lucreaza in Romania. Este vorba, după cum se știe, de trecerea contributiilor sociale si de sanatate exclusiv in sarcina lor, majorarea salariului minim si reducerea impozitului pe venit. Ziare.com va prezinta noile masuri care au intrat in vigoare inca din prima zi a anului. Trecerea CAS si CASS exclusiv in sarcina angajatilor a fost intens dezbatuta in ultimele luni. In ciuda promisiunilor Guvernului, unele salarii nete vor scadea, iar altele vor creste cu cativa lei. Un avertisment inCItește mai departe


Se schimbă BULETINELE. Românii pot să opteze pentru eliberarea unei cărţi electronice de identitate

Într-un proiect de lege aprobat de Guvern se prevede posibilitatea ca cetăţeanul să opteze pentru eliberarea unei cărţi electronice de identitate, cu sau fără imaginea impresiunilor papilare a celor două degete arătătoare, sau a unei cărţi de identitate simple, fără CIP. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, această posibilitate este oferită şi în cazul minorilor, dar la solicitarea părinţilor sau a reprezentaţilor legali. „Cartea electronică de identitate (CEI) va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi în sisteme informatice ale altor instituţii publice sau private,CItește mai departe


Noi materii opționale pentru liceeni: Teoria cunoaşterii, Inteligenţă ecologică sau Finanţe personale, cuprinse în planurile-cadru pentru învăţământul liceal

Potrivit planurilor-cadru pentru învăţământul liceal, lansate în consultare publică de Ministerul Educaţiei, liceenii ar putea studia Teoria cunoaşterii, Inteligenţă ecologică, Finanţe personale, Fotografie digitală sau Public speaking, drept opţionale. Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE) au lansat o primă etapă a procesului de consultare publică privind planurile-cadru pentru învăţământul liceal, filiera teoretică, prin prezentarea a trei variante. „Toate cele trei variante au urmărit eliminarea unor incoerenţe/dezechilibre existente în planurile actuale şi dezvoltarea ocaziilor de învăţare semnificative din perspectiva aşteptărilor elevilor care au optat pentru unCItește mai departe


Botezul Domnului (Boboteaza) – Preotul binecuvântează toate casele creștinilor

În prima săptămână a lunii ianuarie se încheie șirul sărbătorilor de iarnă. Ea începe cu Sfântul Vasile cel Mare (sau Anul Nou civil), la 1 ianuarie, apoi se încheie cu Botezul Domnului (sau Boboteaza) și Sfântul Ioan Botezătorul, în 6/7 ianuarie. Începând cu 2 Ianuarie până în 5 Ianuarie este perioada „umblatului preotului cu botezul”, „cu crucea” sau „cu Iordanul”. În zilele premergătoare marelui praznic al Botezului Domnului, preoții merg pe la casele oamenilor pentru a le sfinți, stropind cu apă sfințită și binecuvântând pe toți cei ai casei, lucrurileCItește mai departe