Responsabilitate, provocare, perspective 2018 – Apa Serv Valea Jiului
Cu un colectiv matur, responsabil, profesionist și dedicat, Apa Serv Valea Jiului întâmpină provocările următorilor ani cu optimism, ani în care operatorul de apă și canalizare al Văii Jiului va trebui să dezvolte un nou test al eficienței deja demonstrate.
Evoluția pozitivă a acestei societăți de utilitate publică din Valea Jiului se datorează întregului colectiv al societății, care a înțeles că rolul fiecăruia dintre salariați, de la muncitor și până la director, este esențial pentru toate provocările asumate până acum și propuse spre împlinire de acum în colo.
”Începem un nou an de activitate la Apa Serv Valea Jiului cu mândria realizărilor din anul precedent, fapt care ne conferă optimism, curaj și speranțe mari pentru ceea ce va urma în anul 2018.
Pentru întreaga noastră echipă, anul 2018 se anunță a fi un an plin, un an în care vom avea de trecut examenul primelor investiții majore din noul program European (POIM), în valoare de 90 de milioane de euro, pe care-l implementăm în vederea creșterii calității serviciilor pentru beneficiarii noștri din întreaga Vale a Jiului.
Am convingerea că, așa cum au demonstrat și în anul precedent, salariații operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului împreună cu echipa de conducere vor acționa în același ritm și cu aceeași responsabilitate la toate provocările profesionale pe care ni le rezervă anul 2018”, spune Costel Avram, directorul Apa Serv, la început de drum în noul an.
Anul 2018 va debuta, pentru operatorul de apă și canalizare, cu organizarea unui seminar la Petroșani, la care va fi așteptată și prezența ministrului Fondurilor Europene.
”O astfel de provocare profesională deschide activitatea ASVJ din anul 2018, cu organizarea unui seminar național pe care-l găzduim la Petroșani, în prezența directorilor generali ai operatorilor de servicii de apă și canal din întreaga țară, cu coparticiparea unor specialiști de rang înalt în derularea de programe europene, întâlnire la care sperăm să fim onorați și de prezența ministrului Fondurilor Europene.
Beneficiarilor noștri din toată Valea Jiului le mulțumesc încă o dată pentru faptul că au înțeles că au în Apa Serv un partener preocupat în a le oferi servicii de cea mai bună calitate, într-un domeniu vital pentru fiecare dintre noi. Îi invit pe toți locuitorii Văii Jiului să ne rămână aceeași parteneri de nădejde și în 2018, cu convingerea că doar împreună putem face din serviciul de alimentare cu apă și canalizare al Văii Jiului, unul demn de a fi un etalon la nivel regional, național și european”, declară Costel Avram.
[slideshow_deploy id=’17636′]