Ajutorul de deces – Angajatorii NU mai sunt obligați să îl acorde salariaților

Din ianuarie 2018, ajutorul de deces dispare din obligațiile angajatorilor. De acum înainte, angajatorii nu mai sunt obligați să acorde salariaților ajutor de deces deoarece CAS-ul este datorat acum exclusiv de salariați.

În situația în care moare un salariat sau un membru de familie al acestuia, legislația pensiilor obliga angajatorul, până în decembrie 2017, să acorde un ajutor de deces.

Totuși, această regulă a dispărut, începând cu data de 1 ianuarie 2018, din moment ce angajatorul nu mai datorează, în principiu, contribuția pentru pensii (CAS), din care-și recupera, practic, banii dați ca ajutor de deces. Astfel, ajutorul de deces este acordat direct de casele de pensii în cazurile în care este vorba de decesul unui salariat sau al unui membru de familie al acestuia.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale a apărut luna trecută în Monitorul Oficial, documentul vizând unele modificări la Legea pensiilor. Schimbările se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Angajatorii nu mai trebuie să acorde ajutor de deces la moartea unui salariat sau a unui membru de familie al acestuia, reiese din actul normativ. Practic, autoritățile au eliberat angajatorii de această obligație pentru că CAS este datorată acum exclusiv de salariați. Până luna trecută, sumele plătite de firme ca ajutor de deces se recuperau din sumele datorate de ele pentru CAS.

Cu alte cuvinte, dacă moare un salariat sau un membru de familie al acestuia, casele de pensii sunt cele care acordă ajutorul de deces, potrivit AvocatNet.ro.

 realitatea.net

[slideshow_deploy id=’13837′]