Prin intermediul unui comunicat de presă primit la redacție, CAS Hunedoara informează că acţionează în continuare cu maximă responsabilitate pentru soluţionarea problemei contractelor medicilor de familie, luând toate măsurile legale care se impun pentru ca asiguraţii să poată beneficia de serviciile medicale necesare.
În ultimele trei zile, respectiv vineri, sâmbătă şi duminică, toţi cei 135 de medici de familie din judeţul Hunedoara care nu au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor din anul 2017, în termenul legal, au depus cererile pentru încheierea contractelor de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară, cu durată determinată (până la 31 martie a.c.), precum şi toate documentele necesare în termenul stabilit pentru contractare.
”Ţinând cont de condiţiile excepţionale în care se desfăşoară această etapă specială de contractare a serviciilor medicale în asistenţa medicală primară, luni, 08 ianuarie, membrii Consiliului de Administraţie se vor întruni într-o şedinţă extraordinară, pentru a aviza revizuirea strategiei şi a calendarului de contractare, astfel încât, începând cu orele 14.00, medicii de familie să poată semna contractele pentru perioada ianuarie – martie 2018, finalizând procesul de contractare. Precizăm faptul că, în calitate de reprezentant al intereselor asiguraţilor, CAS Hunedoara a luat toate măsurile şi a făcut toate demersurile necesare ca medicii de familie să nu întâmpine dificultăţi în pregătirea şi/ sau depunerea dosarelor de contractare în termenul legal, stabilit prin Strategia de contractare, avizată de către Consiliul de Administraţie”, se arată în comunicatul de presă al CAS Hunedoara.
Prin acest demers, CAS Hunedoara a dat dovadă de responsabilitate şi solidaritate faţă de cei aproximativ 300.000 de asiguraţi hunedoreni care, începând de mâine după-amiază vor putea beneficia de servicii medicale primare gratuite, decontate din Fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Reprezentanții CAS Hunedoara își exprimă în același timp speranța ca eforturilor făcute pentru de a depăşi într-un timp extrem de scurt blocajul creat prin refuzul unor medici de familie de a semna actele adiţionale de prelungire a contractelor cu CAS să primească un răspuns cu responsabilitate faţă de pacienţi.