Profesorul Mircea Sîrbu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, a decedat
Liderul Asociației Județene de Fotbal Hunedoara, profesorul Mircea Sîrbu, a decedat astăzi, 8 ianuarie 2017, după cum se anunță în comunicatul apărut pe site-ul asociației hunedorene.
”Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara anunţă cu mare durere dispariţia fulgerătoare a celui care a fost Preşedintele AJF Hunedoara timp de 27 de ani – profesor MIRCEA SÎRBU. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Şef al Asociației Județene de Fotbal Hunedoara timp de 27 de ani, Mircea Sîrbu a reprezentat, atât pentru asociația pe care o conducea cât și pentru cluburile sportive afiliate, un model de înțelepciune, optimism și perseverență. Ambiția și caracterul său deosebit au stat la baza longevității în conducerea asociației hunedorene, ocupându-se prioritar de integritatea competiţiilor, a fair-play-ului în competițiile organizate de asociație şi promovarea juniorilor.
”Clubul Sportiv Inter Petrila adresează sincere condoleanțe familiei îndurerate și regretă dispariția celui care a fost, profesor Mircea Sîrbu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
[slideshow_deploy id=’13835′]