La CEH nu scad salariile
Salariile angajaților Complexului Energetic Hunedoara nu vor scădea. Sindicaliștii susțin că a fost identificată o soluție, astfel încât după trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat veniturile salariaților să nu scadă.
“Am ales varianta unei compensații care se acordă în fiecare lună cât se aplică acea ordonanță. Dacă lucrurile se clarifică, pentru că sunt niște contestații, ale aplicării ei, la Avocatul Poporului, dacă se aplică, la negocieri le vom introduce în salariu. E un procent care se aplică la brut în așa fel încât angajații să nu piardă la veniturile nete. Din februarie se va aplica. Se vor semna noile acte adiționale”, a declarat Darius Câmpean, președintele executiv al Sindicatului Muntele.
Sindicaliștii au susținut mereu că nu vor accepta ca salariaților să le fie scăzute veniturile în urma aplicării noii ordonanțe de urgență.
[slideshow_deploy id=’43281′]