Aproape 600.000 de maşini second hand au obţinut acte în vederea înmatriculării în România în primele 10 luni ale anului 2017

Aproape 600.000 de maşini second hand au obţinut acte în vederea înmatriculării în România în primele 10 luni ale anului 2017. Odată cu eliminarea timbrului de mediu şi a altor taxe, reprezentanțele Registrului Auto Român au fost luate cu asalt de sute de mii de români pentru obţinerea actelor în vederea înmatriculării maşinilor second-hand.

De la începutul anului trecut, Registrul Auto Român a fost supus unui flux în creştere a numărului solicitărilor pentru activităţile ce se efectuează în vederea înmatriculării vehiculelor second hand ce pot fi înmatriculate indiferent de norma de poluare. Directorul general al Registrului Auto Român, Geore Dincă ne-a declarat că încă din ianuarie 2017, s-a observat o creştere explozivă a numărului solicitărilor pentru activităţi specifice necesare pentru înmatricularea autovehiculelor second hand importate. „În primele 10 luni ale anului trecut în reprezentanţele Registrului Auto Român  din toată ţara au eliberat 582.158 de cărţi de identitate pentru maşinile second hand aduse din străinătate.  În aceeaşi perioadă s-au eliberat documente pentru un număr de 166.201 maşini noi. Raportul este 3,50 vehicule second hand la un vehicul nou”, ne-a explicat oficialul RAR.

Pentru a reduce aglomeraţia şi a scurta termenii de aşteptare, conducerea RAR a decis ca  programările la RAR să se efectuează numai telefonic, prin Call Center (021-9672), sau pe internet (www.rarom.ro). „A fost mărit numărul de programări zilnice până la atingerea capacităţii maxime, fără a se face rabat de la calitate. Mai mult oncediile de odihnă ale angajaţilor au fost acordate în aşa fel încăt să nu existe fluctuaţii mari de personal în reprezentanţele teritoriale ale Registrului Auto Român. Pe perioade limitate, a fost delegat personal la reprezentanţele ce se confrntau cu deficit de specialişti.”, ne-a mai declarat George Dincă.

În ultimele luni, oficialii RAR au cerut extinderea programulului de lucru la două schimburi (în reprezentanţele unde există posibilităţi) şi ca în toate reprezentanţele teritoriale, inclusiv în reprezentanţele din Bucureşti, să se lucreze suplimentar şi în zilele de sâmbătă.

Aproximativ 300.000 de maşini second hand au fost înmatriculate în România în 2016, cu circa 19% mai multe decât în 2015.

capital.ro

[slideshow_deploy id=’13837′]