Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani începe anul cu o nouă premieră.
Astfel, sâmbată, 13 ianuarie 2018, de la ora 18. 00 va fi pus în scenă spectacolul „Preșul” de Ion Băieșu.
Regia spectacolului este semnată de Radu Botar iar scenografia de Dan Felecan. Din distribuție fac parte actorii: Mihai Sima, Oana Liciu-Gogu, Nicolae Vicol, Alexandru Cazan, Adelin Ilie, Corina Vișinescu, Mihai Alexandru, Izabela Badovics, Daniel Cergă, Oana Crișan, Sergiu Fîrte și Gheorghe Stoica.
Potrivit regizorului Radu Botar, noua premieră propune o piesă umoristică în care este vorba despre noi și problemele noastre cotidiene, despre traiul în comun la bloc și relațiile dintre vecini. Toată acțiunea se derulează în jurul unui preș aflat la intrarea unui apartament.
„Domnul Băieșu afirma la nașterea textului „Preșul” că: „Am scris această piesă pentru a-i face pe oameni să râdă”. Scopul nostru a fost să îndrăznim să râdem iar, împreună, cu bucuria redescoperirii poftei și pasiunii de a juca și a ne juca de-a viața simplă, banală uneori, pigmentată cu „drame” existențiale care în realitate nu valorează mai mult decât cântecul unui cocoș matinal sau lătratul unui câine când vede o pisică. Spectacolul este o oglindă a vieții noastre la comun – de atunci și de acum; nimic nou – cu toate tarele și cutumele care încă ne definesc, din păcate, dovedind că, de fapt, în profunzime, omul nu se schimbă niciodată… Râsul e sănătos, vindecă, ne redă optimismul. Chiar și atunci când râdem de noi. Este un spectacol despre noi. Simplu, curat, cinstit. Cu sufletele deschise ale unor actori frumoși și dăruiți. Bucurați-vă!… Nu-i greu”, spune regizorul Radu Botar.
De precizat este și faptul că premiera de sâmbătă, 13 noiembrie a acestui spectacol va fi jucată cu casa închisă, bletele fiind epuizate în doar câteva ore de la deschiderea agenției teatrului. Cei care nu au reușit să obțină un bilet la premieră sunt însă așteptați sâmbăta viitoare, pe 20 Ianuarie 2018, de la ora 18.00, la o nouă reprezentație.
În desciderea reprezentației de sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 17,00 în foaierul teatrului Dramatic ”Ion D. Sîrbu” va avea loc și o expoziție indită cu lucrări de ex libris dedicată actriței Elvira Godeanu, evenimentul fiind organziat în parteneriat cu Teatrul ”Elvira Godeanu” din Tg. Jiu și revista ”Ceașca de cafea”. Vor expune mai mulți artiști plastici din România, invitați speciali a acestui vernisaj fiind artistul petrilean Petru Birău și scriitorii Valeriu Butulescu și Ion Popescu-Brădiceni.
De asemenea, Teatrul Ion D. Sîrbu își reia duminivă, 14 ianuare 2018 și spectacolelel de matineu, pentru cei mici. Pentru finalul acestei săptămâni este programat spectacolul cu piesa: „Punguța cu doi bani”.