Cine sunt jurații și ce recomandări au pentru un ”Red Bull Oslea Hiride 2018” cu note maxime
Singura competiție de hike & ride din România, Red Bull Oslea Hiride, se apropie de start, iar membrii juriului au pregătit sfaturi utile pentru concurenți,proba de coborâre urmând a fi decisă de controlul, fluiditatea și tehnica fiecărui participant.
Radu Lungu (arbitru acreditat World Freeride Qualifier și TTR) și Constantin Bodea la snowboard, iar Alin Găvozdea și Bogdan Stănilă, personaje cheie in zona locala de freeride, la schi, vor fi cei care vor juriza concurenții pe 24 februarie, la cea de a șaptea ediție Red Bull Oslea Hiride.
„Pentru proba de coborâre, concurenții trebuie să fie atenți, în primul rând, la linia pe care și-o aleg, mai precis la gradul de dificultate a acesteia, apoi la fluiditatea și gradul de control pe care îl arată în coborâre și, nu în ultimul rând, la artificiile tehnice- sărituri sau trick-uri executate în coborâre”, spune Constantin Bodea, membru al juriului Red Bull Oslea Hiride, proba snowboard.
Concurenții vor începe cu proba de urcare, ce își are startul la cota 1.300 și are o lungime de peste 3,5 kilometri, până la 1.940 metri altitudine. Urmează coborâreape schi sau snowboard de 1,4 kilometri, cu o pantă de 45°, ce permite fluiditate, control, tehnică, dar oferă și numeroase rampe naturale pentru trick-uri. Dacă urcarea este decisă de timpii individuali, coborârea este jurizată, iar punctajul este acordat în funcție de tehnică, linie și trick-uri.
„Concurenții de la proba schi au de pierdut cel mai mult la categoria control, pe motiv că, în urma unei căzături urmate eventual și de pierderea unuia dintre schiuri, sau a ambelor din legătură,au parte de o depunctare considerabilă.Un concurent care pierde un schi pe coborare nu va avea scor final.Drept urmare, țineți totul sub control”, declară Bogdan Stănilă,membru al juriului Red Bull Oslea Hiride, proba schi.
Competiția include secțiunile de schi și, respectiv, de snowboard, fiecare dintre acestea cu locuri limitate, împărțite în Pro feminin, Pro masculin, Open feminin și Open masculin. Red Bull Oslea Hiride va alinia la start 30 de concurenți la categoriile Pro și 100 la Open.
„Greșelile care îi pot ustura cel mai mult pe concurenți pe partea de coborâre sunt: ieșirea din zona de concurs, căzăturile urmate de pierderea echipamentului, apoi căzăturile în așa numitele no fall zone – zone foarte expuse. Coborârea traseului dovedind o tehnică precară – fără control sau foarte încet, de asemenea, reduce foarte mult din punctajul acordat”, adaugă Bodea.
Acesta sfătuiește concurenții să studieze foarte bine linia pe care și-au ales-o, când ajung în golul alpin, să încerce să o memoreze, luându-și puncte de reper și să își cunoască exact nivelul de pregătire, pentru a-și alege o linie conform cu puterile fiecăruia.
„Recomand participanților să analizeze în detaliu fața de concurs pe urcare. Pentru coborâre, o linie unică, cu execuție bună, plus folosirea de artificii tehnice,înseamnă bonusuri substanțiale”, spune Stănilă.
Mai multe informații și actualizări despre concurs sunt disponibile la www.redbull.ro/osleahiride și pefacebook.com/osleahiride.
Red Bull Oslea Hiride, competiție ajunsă deja la a șaptea ediție în România, este singurul concurs de hike & ride din țară. Cu un traseu situat în Masivul Oslea, lângă Parcul Național Retezat, competiția atrage la start 130 de participanți din țară și străinătate, cărora li se adaugă și nume venite prin sistem wildcard.
[slideshow_deploy id=’36591′]