PROGNOZA METEO pentru vineri și sâmbătă. Vremea se răcește semnificativ în toată țara
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteoirologie (ANM), regimul termic va fi caracterizat în perioada imediat următoare de valori peste cele climatologic specifice celei de a doua decade a lunii ianuarie. Vremea de primăvară ia sfârșit și începând din acest weekend, temperaturile vor scădea simțitor. Sâmbătă, temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 6 grade Celsius.
VREMEA VINERI
Vineri, valorile termice vor scădea uşor în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 0…1 grad in depresiuni si in nordul Moldovei şi 8 grade frecvent in regiunile intracarpatice, izolat si 9 grade. Cerul va fi mai mult noros şi local vor fi precipitaţii slabe, mai ales în regiunile sudice, predominant sub formã de ploaie în prima parte a zilei, apoi şi sub formã de lapoviţã. Vor fi condiţii de polei.
La munte vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări în sud, în sud-est şi în zona montană.
VREMEA SÂMBĂTĂ
Sâmbătă vremea se va răci în toată ţara, chiar accentuat în centru şi nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între -3…-2 grade in estul Transilvaniei si in nordul Moldovei şi 6 grade la Timisoara. Cerul va fi mai mult noros în regiunile extracarpatice şi va prezenta înnorări temporare în restul teritoriului. Se vor semnala precipitaţii pe arii restrânse, predominant sub formă de lapoviţă în sud, est şi centru şi mai ales ploi în rest.
La munte va ninge. Vântul va avea intensificări în jumătatea sudică a ţării si în zonele montane, cu viteze mai mari în masivele sud-vestice spulberând trecător zăpada.
ziarulunirea.ro
[slideshow_deploy id=’13837′]