marți, ianuarie 16th, 2018

 

Accident la Merișor. Pompierii au intrat în alertă!

Un accident rutier produs pe DN 66, pe raza comunei Bănița, a mobilizat Detașamentul de Pompieri Petroșani. Militarii s-au temut de ce e mai rău, mai ales că sesizarea primită prin serviciul de urgență arăta că sunt implicate două autovehicule, unul dintre ele fiind plin cu butelii. „Noi ne-am pregătit pentru a interveni pentru o situație de risc major. Din fericire a fost vorba de un accident nu foarte grav, fără pericol să se producă vreo explozie. Era vorba de vreo două butelii”, spun pompierii. Totuși, în urma accidentului rutierCItește mai departe


Mihai Fifor a fost desemnat premier interimar

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că l-a desemnat pe Mihai Fifor, actualul ministru al Apărării, să exercite interimar funcţia de prim-ministru al României, în urma demisiei lui Mihai Tudose. „Premierul Tudose mi-a înaintat demisia şi am acceptat-o. (…) După demisia premierului Tudose, l-am desemnat pe ministrul Fifor ca interimar la conducerea Guvernului, iar pentru a avea o procedură cât se poate de rapidă şi cât ţine de mine am decis să convoc consultări cu partidele parlamentare pentru mâine (n.r. – miercuri). Voi trimite chiar acum invitaţiile de participare laCItește mai departe


Închisoare pentru ”etnobotanice”

Un tânăr de 34 de ani, condamnat de Judecătoria Deva la închisoare, încerca să scape de executarea pedepsei de doi ani și jumătate. Individul a ajuns în cele din urmă în pușcărie după ce a fost prins de polițiștii din Vințu de Jos. ”Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ‘efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive’, faptă prevăzută și pedepsită de art. 16 dinCItește mai departe


Amendați pentru nereguli în alimentația publică

Mai multe controale efectuate de Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara, pe parcursul lunii decembrie, s-au soldat cu peste 100 de amenzi în valoare de aproape 180 de mii de lei. Potrivit DSVSA Hunedoara, în urma controalelor au fost aplicate 133 de sancțiuni pentru etichetare defectuoasă, depozitare necorespunzătoare, manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare ori alte abateri. „În domeniul sanătății ți bunăstării animalelor au fost aplicate 58 sancțiuni contravenționale în valoare de 48.810 lei și 32 avertismente”, precizează dr. Leontin Laslău, purtător de cuvânt DSVSA Hunedoara. Amenzile au fostCItește mai departe


Restricții de apă, MIERCURI la Lupeni

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru miercuri, 17.01.2018 în municipiul: –Lupeni  – între orele 10:00 – 18:00. Zona afectată: Oraş Vechi, Cartier Braia şi Vâscozei. Motivul restricţiei: remedieri pierderi pe reţea distribuţie apă potabilă în zona parcare Piaţă, str. Liliacului şi zona statuie Decebal- Traian, str. Eroilor. [slideshow_deploy id=’24093′]   Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere.


Cercetat pentru furt și conducere fără permis

Un adolescent din municipiul Petroșani, deși nu avea permis de conducere, a crezut că nu va fi prins de poliție și a furat cheile autoturismului fratelui său pentru a se plimba prin Valea Jiului. Tânărul circula noaptea, însă a intrat pe mâna polițiștilor. „În data de 16.01.2018, în jurul orei 02:30, poliţiştii au oprit pentru control autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 17 ani, din municipiul Petroșani, care se deplasa pe drumul de centură al oraşului Petrila. Tânărul aflat la volan, care nu posedă permis de conducere, le-aCItește mai departe


Puțin peste 100 lei pentru închirierea unui loc de parcare

Locuitorii municipiului Deva vor plăti puțin peste 100 de lei pe an, pentru închirierea unui loc de parcare, însă acest preț este valabil doar în cazul persoanelor fizice.   Valoarea chiriei pentru un loc de parcare în parcările arondate blocurilor de locuințe din municipiul Deva a fost stabilită de legislativul local la 88,56 lei/an fără TVA în cazul parcărilor neacoperite, iar pentru persoanele juridice la 268,17 lei/an (fără TVA). În cazul parcărilor acoperite cu copertină, șoferii plătesc 200,93 lei cu TVA iar persoanele juridice 603,75 cu TVA. ”Dacă persoanele careCItește mai departe


Avocatului Poporului va acorda audiențe la sediul Instituției Prefectului din județul Hunedoara

În continuarea demersurilor Instituției Prefectului-Județul Hunedoara de a facilita accesul cetățenilor județului Hunedoara la instituțiile statului, demers inițiat încă din anul 2011,  joi, 25 ianuarie 2018, începând cu ora 10,30, la sediul Instituției Prefectului – județul Hunedoara, se va desfășura programul de audiențe al reprezentantului Instituției Avocatului Poporului, Biroul Teritorial din Alba-Iulia. Pe această cale, Prefectura Hunedoara aduce la cunoștința cetățenilor hunedoreni faptul că aceștia se pot înscrie la audiențe, atât prin telefon la 0254-211 850, int. 29029, cât și direct la sediul Instituției Prefectului – județul Hunedoara, Compartimentul Informare,CItește mai departe


Lupeneanca Diana Velicu, cel mai bun student român din străinătate, are nevoie de sprijin pentru a-și definitiva studiile în medicină în SUA

Diana Velicu din Lupeni – cel mai bun student român din străinătate, desemnat la începutul acestui an de Liga Studenților Români din Străintate, are nevoie de sprijin pentru a-și putea definitiva studiile în specializarea ortopedie dento-faciala al University of California Los Angeles (UCLA). Diana Velicu este primul român admis vreodată în acest program, cotat drept numărul 1 în Statele Unite ale Americii. ”Țelurile mele sunt să devin un foarte bun clinician, oferind cele mai bune tratamente pacienților mei, un educator pe măsura, pentru că eu consider că noi creștem prin faptulCItește mai departe


Primăria Oraşului URICANI face ANGAJĂRI

Primăria Oraşului Uricani, Județul Hunedoara, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de inspector, clasa I, grad profesional principal. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice; vechime în specialitateaCItește mai departe


Vremea se menţine geroasă astăzi, dar de miercuri se încălzeşte. Prognoza meteo pentru următoarele zile

Vremea se va menţine geroasă în toată ţara, marţi, dar de miercuri se va încălzi. Începând din 16 ianuarie, ora 8:00, şi până pe 17 ianuarie, ora 8:00, vremea se va menţine în general închisă, dar cu temperaturi în creştere. Cerul va fi noros şi vor fi precipitaţii slabe, ninsoare slabă la începutul zilei, iar noaptea vor fi posibile precipitaţii mixte şi polei. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va oscila între zero şi un grad Celsius, în timp ce minima va fi cuprinsă între -4 şiCItește mai departe


România fără premier. Mihai Tudose a demisionat de la conducerea Guvernului

După ce a pierdut sprijinul politic al PSD, Primul Ministru Mihai Tudose a anunțat luni seara că va demisiona de la conducerea Guvernului. Știrea a fost confirmată și de președintele PSD, Liviu Dragnea, la finalul CEx al PSD de luni seara. El a arătat că discuţia de luni a fost una „lungă, serioasă, cu foarte multe lucruri spuse, profundă chiar, în care s-a discutat foarte deschis, nu contondent, dar foarte deschis”, iar în final s-a supus la vot propunerea ca primul ministru să demisioneze. „O hotărâre adoptată cu 60 de voturiCItește mai departe


Ai datorii la Fisc? Iată cum poţi EVITA popririle

Persoanele fizice şi juridice au câteva pârghii legale prin care pot evita blocarea conturilor până la achitarea restanţelor către ANAF, au informat consultanţii fiscali, precizând că cea mai simplă modalitate de a scăpa de poprire este plata datoriei. Iată cum stau lucrurile din punct de vedere procedural: ANAF trimite contribuabililor o singură dată notificarea prin care anunţă care este cuantumul datoriei şi ce reprezintă. Notificarea este trimisă acasă sau la sediul firmei. De la primirea notificării, contribuabilii au 15 zile la dispoziţie pentru a face plata. În cazul în careCItește mai departe


Modificări la Legea şomajului: Absolvenţii care urmează cursurile unei forme de învăţământ nu vor beneficia de indemnizaţie de şomaj. Ce s-a mai schimbat

Absolvenţii care își continuă studiile nu vor beneficia de indemnizaţie de şomaj, după intrarea în vigoare a unor modificări la Legea şomajului. ”Printre modificările aduse de OUG nr. 95/6 decembrie 2017 se numără faptul că nu vor beneficia de indemnizaţie de şomaj absolvenţii care, la data solicitării dreptului, au fost admişi sau urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condiţiile legii”, se arată într-un comunicat AJOFM. Totodată, Legea şomajului prevedea, la articolul 73^1, că absolvenţii în vârstă de minim 16 ani, înregistraţi la AJOFM, careCItește mai departe


Pensie anticipată parțială. Condițiile în care te poți pensiona mai repede în 2018

În sistemul public de pensii din România se acordă cinci tipuri de pensii, potrivit Legii nr. 263/2010: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială, pensia de invaliditate și cea de urmaș. Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani. Pensia anticipată parțială poate fi acordată celor care au realizat stagiul complet de cotizare și care auCItește mai departe


Petrila. Întâlnire peste timp a unui popor de ”Somnoroase păsărele”

De aproape 35 de ani, fascinat de o artă care nu este la îndemâna oricui, își uimește vecinii, prietenii și oamenii care îl cunosc întâmplător cu măiestria sa în arta metaloplastiei. Viorel Stroe din Petrila se pricepe de minune să transpună portrete sau peisaje prin reliefarea lor pe tablă de cupru și nu numai. Talentul localnicului este acela că lasă lucrul să curgă după propria-i imaginație. Metaloplastia sau modelarea neferoaselor este o practică ridicată la nivel de artă din cele mai vechi timpuri. Tehnica oferă posibilități aproape nelimitate în creareaCItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 16 IANUARIE, SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA ȘI BRAD

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 16.01.2018 INTERVAL ORAR: 10:00 – 15:00. STRĂZI AFECTATE: B-dul Republicii nr. 3; 5; 7. MOTIVUL: Eliminare avarie apă B-dul Republicii (zona Restaurant Bulevard) Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 16.01.2018 INTERVAL ORAR: 10:00 – 12:00. STRĂZI AFECTATE: Piața Obor, Magazin Profi (piață), Petrom . MOTIVUL: Anulare rețea veche pe str. Aurel Vlaicu. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 16.01.2018 INTERVAL ORAR: 09:00 – 15:00. STRĂZI AFECTATE:  Decebal de la nr. 24 la intersecția cu Obor.CItește mai departe


Modificări în învățământul românesc în 2018: Bacalaureatul se susține în două etape, o singură editură pentru manuale

Anul 2018 se pare că va fi un an de răscruce pentru învățământul românesc. Bacalaureatul se va susține în două etape, salariile dascălilor se vor da prin inspectorate, iar din vară, profesorii vor începe un un program de formare, care se va întinde pe patru ani. Sunt principalele modificări din Educație, făcute de Liviu Pop. Măsurile ministrului n-au fost văzute cu ochi buni de toată lumea, de vreme ce a fost propus de cel puțin două ori pentru schimbare. Anul acesta, elevii de clasa a XII-a vor susține examenul maturitățiiCItește mai departe