România interzice, din vară, pungile din plastic
Comisia Europeană (CE) a adoptat, marţi, prima strategie la nivel european privind materialele plastice, iar România urmează să interzică, din vara acestui an, pungile din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner.
În urma deciziei de marţi, toate ambalajele din plastic de pe piaţa Uniunii Europene (UE) vor deveni reciclabile până în 2030, consumul de articole din plastic de unică folosinţă va fi redus, iar utilizarea intenţionată a microplasticului va fi limitată, notează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
„Dacă nu schimbăm modul în care plasticul este produs şi folosit, în 2050 oceanele vor conţine mai mult plastic decât peşte. Trebuie să luăm măsuri pentru ca plasticul să nu mai ajungă în apa, în mâncarea şi în organismele noastre. Singura soluţie pe termen lung este reducerea deşeurilor din plastic, printr-o reciclare şi o reutilizare sporite. Aceasta e o provocare pe care cetăţenii, industria şi administraţiile trebuie să o soluţioneze împreună. Prin Strategia UE privind materialele plastice propunem, de asemenea, un model economic nou şi mai circular. Trebuie să investim în noi tehnologii inovatoare care să asigure protecţia cetăţenilor şi a mediului, menţinând în acelaşi timp competitivitatea industriei noastre’, atrage atenţia prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil cu dezvoltarea durabilă.
La rândul său, Jyrki Katainen, vicepreşedintele responsabil cu locurile de muncă, creşterea economică, investiţiile şi competitivitatea, a susţinut că prin noua economie circulară va atrage investiţii şi va crea oportunităţi de inovare şi noi locuri de muncă.
„Strategia noastră pune bazele unei noi economii circulare a materialelor plastice şi va atrage investiţii în sprijinul acesteia. Astfel, vom contribui la reducerea deşeurilor de plastic de pe uscat, din aer şi din mări şi, în acelaşi timp, vom crea noi oportunităţi pentru inovare, competitivitate şi crearea unor locuri de muncă de înaltă calitate. Industria europeană are o oportunitate extraordinară de a se impune ca lider mondial în materie de noi tehnologii şi materiale. Consumatorilor li se oferă posibilitatea de a face alegeri în cunoştinţă de cauză pentru a proteja mediul. Toate părţile vor avea de câştigat’, a spus Katainen.
Conform datelor oficiale, în fiecare an, europenii generează 25 de milioane de tone de deşeuri din plastic, însă mai puţin de 30% sunt colectate pentru a fi reciclate. În întreaga lume, plasticul reprezintă 85% din deşeurile de pe plaje.
Strategia privind materialele plastice adoptată în data de 16 ianuarie 2018 de către Executivul comunitar va transforma modul în care produsele sunt concepute, fabricate, folosite şi reciclate în UE. În acelaşi timp cu adoptarea noii strategii privind materialele plastice, Comisia a aprobat şi un Cadru de monitorizare compus din zece indicatori, care acoperă fiecare etapă a ciclului. Cadrul va măsura progresele în ceea ce priveşte tranziţia către o economie circulară la nivelul UE şi la nivelul statelor membre.
Astfel, prin noua strategie, Uniunea Europeană va face ca reciclarea să devină profitabilă pentru întreprinderi, va reduce deşeurile din plastic, va pune capăt poluării cu deşeuri a mărilor, va stimula investiţiile şi inovarea, respectiv va încuraja schimbarea în întreaga lume.
În cursul anului 2018, CE va prezenta o propunere privind articolele din plastic de unică folosinţă, în conformitate cu cerinţele privind o mai bună reglementare, iar părţile interesate pot contribui până la 12 februarie a.c. la consultarea publică în curs.
De asemenea, forul european va lansa revizuirea Directivei privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje şi va pregăti orientări privind colectarea separată şi sortarea deşeurilor, care vor fi publicate în 2019.
Legislaţia europeană a dus, deja, la o reducere semnificativă a utilizării pungilor de plastic în mai multe state membre. Noile planuri se vor axa pe alte tipuri de articole din plastic de unică folosinţă şi pe uneltele de pescuit, vor sprijini campaniile de sensibilizare din statele membre şi vor stabili sfera de aplicare a normelor UE care urmează să fie propuse în 2018, pe baza datelor disponibile şi a consultării părţilor interesate. În plus, Comisia a anunţat că va lua măsuri pentru a limita utilizarea microplasticului în produse şi va stabili standarde pentru plasticul biodegradabil şi compostabil.
România a început să se alinieze la legislaţia europeană, iar în data de 5 octombrie 2017 Guvernul de la Bucureşti a aprobat, printr-un proiect de lege prevederea conform căreia pungile de transport din plastic subţire (sub 50 de microni) şi foarte subţire (sub 15 microni) cu mâner vor fi interzise de la 1 iulie 2018 atât la introducerea pe piaţa naţională, cât şi la comercializare.
Interdicţia vizează exclusiv pungile de transport din plastic cu mâner, nu şi cele fără mâner.
De asemenea, proiectul de act normativ prevede că, începând cu 27 mai 2018, Ministerul Mediului raportează cu privire la consumul anual de pungi de transport din plastic subţire, atunci când furnizează către Comisia Europeană date privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.
[slideshow_deploy id=’19661′]