Directia de Sanatate Publica a judetului Hunedoara face un apel către medicii de familie să continue vaccinarea antigripală şi în luna ianuarie, mai ales pentru categoriile la risc, având în vedere evoluţia sezonului epidemic de gripă care în acest an a debutat mai târziu faţă de sezonul din anul anterior.
“Există argumente pentru continuarea vaccinării antigripale în cursul lunii ianuarie, având în vedere evoluţia circulaţiei virusurilor gripale şi posibilitatea ca actualul sezon de gripă să se prelungească până la primăvară”, a declarat preşedintele Asociaţiei Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.
Vaccinarea se poate realiza pe toata durata sezonului gripal iar imunitatea dureaza cel mult 1 an.
DSP Huneodara informează că în sezonul rece, circulaţia bolilor acute respiratorii reprezintă principala cauză de îmbolnăvire în rândul populaţiei, motiv pentru care face și câteva recomandări privind prevenirea îmbolnăvirii cu virusurile care sunt responsabile de aparitia infectiilor acute respiratorii și a gripei:
Cum ne ferim de îmbolnăvire?
Vaccinarea antigripala cu vaccin gripal sezonier Vaccinarea continua sa fie singura metoda de profilaxie specifica a gripei. La circa 70-80% dintre persoanele care se vaccineaza ofera o protectie de buna calitate (conform reprezentantilor Ministerului Sanatatii)
Ne spălăm des cu apă şi săpun ori de cate ori este nevoie.
Mai des ca oricând, în această perioadă, trebuie să ne spălăm faţa şi nasul pentru scăderea încărcăturii microbiene .
Atunci când strănutăm, folosim batista de unică folosinţă, iar, dacă nu avem, este de preferat să strănutăm pe mânecă sau pe umăr, pentru a evita răspândirea particulelor posibil infectante .
Evităm aglomeraţiile, atunci când nu este neapărat necesară prezenţa noastră în aceste locuri .
Respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bogată în proteine, legume şi fructe, odihnă şi mişcare ( mers pe jos, cu bicicleta,sporturi diverse) este esenţial pentru menţinerea unui corp sănătos.
De asemenea, persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cronice cardiace și respiratorii, este bine să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
Ce facem când ne îmbolnăvim?
La primele simptome de boală – care constau în rinoree, jenă în gât, febră până la 38 grade, stare generală proastă – trebuie să luăm legătura cu medicul de familie.
În momentul în care o persoană se îmbolnăveşte, primul lucru pe care trebuie să îl facă este acela de a se autoizola. Următorul pas este de a contacta medicul de familie.
Este total greşită automedicaţia şi, în special, tratarea, acasă, cu antibiotice, fără prescriere de la
medic .
Atenție ! Răcelile și gripele nu se tratează cu antibiotice! Numarul normal al infectiilor de tract respirator superior poate sa ajunga si la zece intr-un an pentru o persoana.
O persoană bolnavă care se izolează la domiciliu se poate însănătoşi după 7 zile, dacă nu are alte afecţiuni, chiar dacă face o formă severă de boală. Dar, dacă această persoană bolnavă continuă să meargă la serviciu, cu siguranţă îi va infecta şi pe cei din jur şi e posibil ca unii dintre aceştia să facă forme severe de boală sau chiar letale
In acest an Ministerul Sanatatii asigura si in acest sezon rece vaccinarea antigripala sezoniera pentru imunizarea persoanelor aflate in grupele de risc (conform OMS):
- persoanele aflate in evidenta cu afectiuni medicale cronice;
- femei gravide;
- personalul medical;
- persoane (adulti si copii) rezidente in institutii de ocrotire sociala;
- persoane cu varsta egala sau peste 65 de ani.
Potrivit informațiilor prezentate de DSP Hunedoara, în județul Hunedoara, în săptămâna 08.01.2018-14.01.2018 au fost înregistrate un număr de 855 de infecții respiratorii acute, din care 385 pneumonii. Pâna în data de 14.01.2018 au fost vaccinate 15.084 persoane cu vaccin antigripal sezonier.