Suspecți de dublă crimă

Suspecții au ajuns în România și sperau că li se va pierde urma, însă au fost prinși de polițiști în urma unei operaţiuni derulată poliţişti ai Serviciilor de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J Hunedoara, Arad şi Iaşi, cu sprijinul Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R..

”În noaptea zilei de 17 spre 18 ianuarie a.c., în urma unei operaţiuni E.N.F.A.S.T coordonată de Serviciul Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, în cooperare cu echipa F.A.S.T. Cehia, cu participarea ataşatului de afaceri interne al Poliţiei Republicii Cehia, au fost depistaţi şi reţinuţi, pe raza judeţului Iaşi, doi cetăţeni slovaci, de 33, respectiv 29 de ani, urmăriţi internaţional de autorităţile judiciare cehe.

Pe numele lor erau emise două mandate europene de arestare, fiind acuzaţi de săvârşirea a două infracţiuni de omor deosebit de grav, victime ale acestora fiind doi cetăţeni de naţionalitate cehă”, se arată într-un comunicat al IGPR.

Cei doi cehi, la începutul acestei luni, sub pretextul vânzării unor obiecte electronice, ar fi pătruns într-o rulotă locuită de doi soţi și i-au înjunghiat de mai multe ori. Indivizii au fost arestați și urmează să fie extrădați în țara de origine.

[slideshow_deploy id=’19661′]



(Următoarea știre) »