marți, ianuarie 23rd, 2018

 

Alți doi cărbunari au fost reținuți de polițiștii TF Petroșani

Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii Secției Transporturi Feroviare Petroșani, fiind suspectate că fac parte din gruparea care se ocupa de furtul și comerțul cu huilă din vagoanele care mergeau către Termocentrala Mintia. Cei doi suspecți au fost audiați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, marți, și urmează ca miercuri să se decidă dacă vor fi prezentanți judecătorilor pentru emiterea mandatelor de arestare. Potrivit unor surse, unul dintre indivizi se ocupa de comerțul cu cărbune iar celălalt fura huila. Alți zece suspecți auCItește mai departe


Jandarmul din „echipa de zece” a Jandarmeriei Române

Militarul face parte din echipa Jandarmeriei Române care și-a stabilit un obiectiv îndrăzneț, respectiv de a atinge cele mai înalte zece vârfuri montane din țară. Cristian Cernăianu, jandarm montan în cadrul Postului Parâng, ajunge și în locurile natale, în plan fiind ascensiunea Vârfului Parângul Mare.   Misiunea jandarmilor montani este dedicată Centenarului Marii Uniri și sunt vizate toate vârfurile muntoase de peste 2500 de metri. Acțiunea derulată sub titulatura „O echipă. Un steag. Un ideal” face parte dintr-un proiect mult mai amplu. Grație jandarmilor montani, în anul Centenarului, fiecare vârfCItește mai departe


Post Scriptum la o masă rotundă privind viitorul (luminos !?) al Minei Petrila

Un nou pas important în viața comunității petrilene a fost făcut la sfârșitul săptămânii trecute, arhitecți profesioniști entuziaști, împreună cu administrația locală de la Petrila, au discutat ”cu cărțile pe față” planul de regenerare industrială a spațiului fostei mine Petrila. Expuneri ale mai multor modele europene de succes, asocierea cu administrația locală petrileană, deschiderea tuturor factorilor de decizie pentru dezvoltarea spațiului fostei mine Petrila și a comunității în special, au făcut parte din obiectivele discutate la masa rotundă. Petrila renaște prin cultură – Arhitect Loredana Gaiță, Timișoara, membru al OrdinuluiCItește mai departe


Bugetul municipiului Huneodara a depășit bugetul municipiului Deva

Pentru prima oară în istoria ultimilor 25 de ani, proiectul de buget al municipiului Hunedoara, propus de primarul Dan Bobouțanu,  depăşeşte valoarea bugetului local al municipiului Deva şi, în același timp, este cel mai mare buget din ultimii 20 de ani al municipiului de pe Cerna. „Bugetul total pe anul acesta este de 152.640.860 de lei. Din aceşti bani, aproape 76 de milioane vor fi banii pentru investiţii. Anul trecut am avut 43 de milioane la acest capitol. De ce am reuşit să avem cel mai mare buget din ultimiiCItește mai departe


Circula cu un permis de conducere fals

Un tânăr a crezut că înșeală vigilența polițiștilor și și-a făcut rost de un permis de conducere care ar fi fost emis de Marea Britanie. Bărbatul nu s-a gândit că oamenii legii au acces și la bazele de date din toată Europa, iar la verificare s-a constatat că documentul era fals. „În data de 22.01.2018, în jurul orei 19:45, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe strada Streiului, din municipiul Hunedoara. Tânărul, la solicitarea poliţiştilor, a prezentat dreptCItește mai departe



Dosarul ”Matriţei dacice” – mărturia care ar putea schimba totul

Se complică procesul în care o femeie solicită o recompensă de 500.000 de lei pentru că ar fi descoperit întâmplător o matriţă dacică în cetatea Sarmizegetusa Regia. O declarație a unui martor contrazice afirmațiile celei care a deschis procesul. Administratorul sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinsky, a declarat că el a fost prima persoană care, în iunie 2013, a observat şi a pus mâna pe matriţa veche de 2.000 de ani, obiectul aflându-se la rădăcina unui copac doborât de vânt în cetatea dacică. Martorul a contrazis-o astfel pe reclamanta dinCItește mai departe


A ucis un om şi vrea să scape de pedeapsă

Bărbatul a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la 13 ani de închisoare, pentru că și-a ucis în bătaie un rival. Este nemulțumit de pedeapsă și a făcut apel. Mihai Obreja a atacat cu apel sentința Tribunalului Hunedoara prin care a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor, iar după aproape trei luni de zile de la condamnare a primit un termen în care să-și poată pregăti apărarea. Obreja speră să-i convingă pe magistrații din Alba Iulia că ar fi fost în legitimă apărare și nuCItește mai departe


Declarațiile a 15 martori, anulate de instanță

Doi tineri sunt cercetați penal pentru că ar fi exploatat sexual o adolescentă, însă judecătorii au anunțat procurorii să se decidă dacă-și mențin decizia de a-i trimite în judecată sau vor reface rechizitoriul. Nu mai puțin de 15 declarații ale martorilor dintr-un dosar de proxenetism instrumentat de polițiștii hunedoreni sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani au fost anulate de instanța de judecată. Magistrații au cerut procurorilor să se decidă dacă își mențin punctul de vedere, respectiv dacă-i trimis în judecată pe suspecți în baza probelor rămase la dosarCItește mai departe


Cursuri gratuite la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Dev

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își adaptează activitățile în funcție de necesitățile unor categorii tot mai largi de utilizatori. De aceea, Biblioteca Județeană organizează o serie de activități și oferă servicii într-o gamă diversificată, orientate în principal către tineri, care sunt invitați să ia parte la acestea. ”Pe lângă serviciile cu care ne-am obișnuit utilizatorii (împrumut de cărți pentru copii și adulți în limba română și în limbi străine; împrumut de CD-uri cu muzică și DVD-uri cu desene animate, filme artistice și documentare; accesul la presa locală și națională; consultareaCItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 23 IANUARIE, SISTĂRI DE APĂ LA BRAD ȘI CRIȘCIOR

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad si Criscior DATA: 23.01.2018 INTERVAL ORAR: 08:00-15:00 STRĂZI AFECTATE: de la str.GENERAL VASILE MILEA pana la  intersectie cu str.  LIBERTATII ( la  PENY) MOTIVUL: Avarie conducta DN=140mm Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 23.01.2017 INTERVAL ORAR: 9:30-15:00 STRĂZI AFECTATE: str. Goşa, str. 13 Ţărăţel MOTIVUL: Avarie conducta  DN 200 pe str. Goşa. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere [slideshow_deploy id=’13837′]


Cine sunt cei mai buni sportivi din județul Hunedoara din anul 2017 ?

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara a finalizat clasamentele celor mai buni sportivi ai județului Hunedoara pe anul 2017. Potrivit directorului DJST Hunedoara, Lorincz Szell, clasamentele, strcturate pe sporturi olimpice, respectiv sporturi neolimpice, au fost realizate de inspectorii din cadrul Compartimentului Sport al  DJST Hunedoara și jurnaliști sportivi din mass-media hunedoreană. Astfel, în ceea ce privește sporturile olimpice, pe primul loc în clasamentul sportivilor hunedoreni se situează junioara Mihaela Chiss, de la secția de judo a SCM Deva, iar la discipline neolimpice, pe primul loc în clasament se situează CItește mai departe