Laboratoare noi pentru elevii Colegiului Tehnic ”Constantin Brâncuși” Petrila

Din dorința de a îmbunătăți serviciile educaționale pentru elevii din zonele miniere, care învață în cadrul Colegiului Tehnic ”Constantin Brâncuși” Petrila, echipele de proiect coordonate de d-na profesor economist Frățilă Elisabeta și d-na profesor Rus Angela, susținute de directorul școlii, doctor inginer Mitran Cecilia-Livia, au aplicat la programul național de donații IT ”Educlick” demarat de Asociația Ateliere Fără Frontiere București și Companiile Enel în România.

Programul a fost lansat în luna septembrie 2017, cu scopul de a sprijini educația și incluziunea în comunitățile defavorizate prin cadrul proiectului de donații “Toată lumea intră în jocul educației IT”. De asemenea, din echipele de proiect fac parte: Director Dr. ing. Mitran Cecilia Livia, Director adjunct prof. Balintoni Mirela, Director adjunct Andreica Emilia, prof. Ciucă Cristiana, Directori educativi prof. Belgiu Gabriela și prof. Dănilă Gianina.

În urma câștigării proiectelor, numite ”Laborator IT” și ”Un pas spre viitor”, s-a reușit dotarea a două săli de clasă cu câte 15 calculatoare. O clasă destinată activităților de predare-învățare-evaluare și instruire practică pentru elevii de liceu și un laborator de informatică destinat desfășurării de activități complementare care vor crește calitatea procesului educațional pentru elevii de gimnaziu, inclusiv orele de informatică și TIC.

Laboratoarele se adaugă celorlalte dotări existente în cadrul colegiului, pe care colectivul didactic le utilizează în procesul de educație al elevilor.

Elevii claselor IX-XII cu profil economic, comerț și învățământ profesional vor fi beneficiarii direcți al proiectului ”Laboratorul IT”. Astfel, ei vor învăța să utilizeze softuri specifice domeniului contabil, însușind acele competențe care să dezvolte înaltul profesionalism, inițiativa, perspicacitatea și abilitățile de a opera eficient în mediul economic.

Elevii clasei a V-a A și un grup de elevi voluntari vor fi instruiți săptămânal de către prof. TIC Rus Angela pentru editarea de documente, utilizarea Internetului, pentru dezvoltarea competențelor de comunicare prin utilizarea calculatorului. Elevii vor realiza desene tematice, compuneri, pliante, broșuri, proiecte care promovează identitatea și tradițiile.

Înființarea laboratoarelor garantează în timp asigurarea condițiilor optime desfășurării activităților educaționale propuse, calculatorul fiind un instrument de strictă necesitate în domeniul economic și informatic. Proiectul oferă posibilitatea cadrelor didactice de a pregăti generații de elevi, viitori profesioniști în domeniul economic și nu numai. Proiectul acoperă nevoia de instruire asistată de calculator și generează dezvoltare atât în perioada de implementare cât și după finalizarea acesteia.

Coordonatori:
Prof. ec. Frățilă Elisabeta
Prof. Rus Angela

[slideshow_deploy id=’17636′]