Discuții la Prefectură pe tema modificării limitelor unor arii naturale protejate

Prefectura județului Hunedoara a organizat,  joi, 25 ianuarie, a.c. o ședinţă de lucru privind posibilitatea de revizuire a limitelor Administrației Naționale a Pădurilor (ANP) la care au participat reprezentanţi unor comune, municipii şi oraşe ale judeţului şi custozi şi administratori ai ariilor naturale protejate din judeţul nostru.

„Modificarea actualelor limite ale ariilor naturale protejate este o oportunitate care nu trebuie ratată, aşa încât vă invit să trimiteţi documentele potrivit propunerilor pentru arealul unităţii dumneavoastră administrativ-teritoriale în timp util” a afirmat subprefectul judeţului Hunedoara, Dorel-Ovidiu BRETEAN, în deschiderea şedinţei de lucru.

Consultarea autorităţilor publice locale privind modificarea limitelor actuale ale ariilor naturale protejate de pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale a fost iniţiată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara, în urma unei analize la nivel regional care a avut loc săptămâna trecută, împreună cu reprezentanţii celorlalte trei agenţii pentru protecţia mediului din Regiunea Vest şi cu directoarea Direcţiei „Biodiversitate” din Ministerul Mediului.

Acest demers de revizuire a limitelor ariilor naturale protejate şi a siturilor „Natura 2000” din România – fie prin reducerea, fie prin extinderea lor, are loc în vederea creşterii preciziei acestora şi a asigurării conformităţii lor cu cerinţele Directivei „INSPIRE” (Directiva 2007/2/CE) care prevede instituirea unei infrastructuri pentru informaţii spaţiale în comunitatea europeană. Actul normativ european a fost transpus în legislaţia naţională românească prin OG nr. 4/2010 prvind Instituirea Infrastructurii Naţionale pentru informaţii spaţiale (INIS).

Dintre cele 69 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Hunedoara, 55 au – parţial sau în întregime, teritoriul cuprins în arii naturale protejate. Observaţiile şi propunerile motivate din partea autorităţilor publice locale, elaborate în colaborare cu administratorii şi custozii ANP privind eventuale modificări ale limitelor, vor fi trimise Serviciului „Calitatea factorilor de mediu, domeniul Biodiversitate” al Agenţiei pentru Protecţia Mediului până joi, 1 februarie, 2018, pentru a fi centralizate şi înaintate Ministerului Mediului.

[slideshow_deploy id=’24093′]