Un deputat hunedorean în Guvernul Dăncilă. Lista completă a Guvernului.
Prim ministrul desemnat Viorica Dăncilă a anunțat astăzi componența Cabinetului său, care urmează să fie validat în Parlament în cursul săptămânii viitoare.
Printre membrii Cabinetului său, unul din fotoliile ministeriale revine deputatului Hunedorean PSD, Natalia Elena Intotero. Aceasta va conduce Ministerul Românilor de Pretutindeni, ca urmare a votului primit din partea CEx al PSD la propunerea înaintată de Organizația județeană PSD Hunedoara.
Natalia Elena Intotero este parlamentar, membru al Camerei Deputaților, unde ocupă și funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă și de membru în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO. În perioada mai – decembrie 2012 a fost secretar de stat – Departamentul pentru românii de pretutindeni.
A fost președinte al Tineretului Ssocial Democrat Hunedoara, iar acum este președinte al Organizației județene a Femeilor Social Democrate Hunedoara, dar și vicepreședinte la nivel național al OFSD. De asemenea, a fost consilier local la Brad și mai apoi consilier județean – iunie 2004 – martie 2009. În martie 2009 a devenit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, ocupându-se de relații interinstituționale. A ocupat acest post până în octombrie 2009.
Din punct de vedere al pregătirii profesionale, Natalia Intotero a absolvit, în 2002, Colegiul de Institutori limba engleză din cadrul Universității de Vest Timișoara, iar apoi în 2006 – Facultatea de Limba și literatura română – limba și literatura engleză, iar în 2007 – Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene la Universitatea „Spiru Haret” din București. Îniante de a fi aleasă în structura parlamentară, a fost institutor și mai apoi profesor la mai multe școli din municipiul Brad.
Lista completă a Cabinetului Viorica Dăncilă:
Cabinetul Dăncilă va avea patru vicepremieri – Paul Stănescu – minstrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice Locale; Ana Birchall – vicepremier pentru Parteneriatele strategice ale României, Graţiela Gavrilescu – minstrul Mediului şi Viorel Ştefan – fără portofoliu.
Ministrul Afacerilor Externe: Teodor Meleșcanu
Ministrul Afacerilor Interne: Carmen Dan
Ministerul Apărării Naționale: Mihai Fifor
Ministrul Muncii: Olguța Vasilescu
Ministerul Transporturilor: Lucian Șova
Ministerul Finanțelor Publice: Eugen Teodorovici
Ministerul Justiției: Tudorel Toader
Ministerul Agriculturii: Petre Daea
Ministerul Educației Naționale: Valentin Popa, rectorul Universității din Suceava
Ministrul Economiei: Dănuț Andrușca
Ministrul Sănătății: Sorina Pintea, managerul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare
Ministrul pentru Mediul de Afaceri: Radu Oprea
Ministerul Culturii: George Ivașcu
Ministrul Energiei: Anton Anton
Ministrul Apelor și Pădurilor: Ioan Deneș
Ministrul Comunicațiilor: Bogdan Cojocaru
Ministrul Cercetării și Inovării: Nicoale Burnete, rectorul Universității Tehnice din Cluj
Ministrul Tineretului și Sportului: Ioana Bran
Ministrul Turismului: Bogdan Trif
Ministrul pentru românii de pretutindeni: Natalia Elena Intotero
Ministrul pentru Relația cu Parlamentul: Viorel Ilie (ALDE)
Ministrul delegat pentru Fonduri europene: Rovana Plumb
Ministrul delegat pentru afaceri europene: Victor Negrescu
[slideshow_deploy id=’19661′]