Dincolo de valențele sale istorice și naționale, anul Centenar oferă prilejul autorităților din județul Gorj să marcheze și aniversarea a 70 de ani de la înființarea tarafului ”Doina Gorjului” (unul dintre cele mai apreciate și reprezentative ansambluri folclorice din țara noastră) precum și aniversarea unei jumătăți de secol de la înființarea Centrului de creație artistică al județului Gorj (astăzi acesta funcționând sub inițialele CJCPCT Gorj).
Toate aceste evenimente vor fi marcate pe data de 1 februare 2018, în cadrul unei expoziții găzduită de Sala ”Brâncuși” a Palatului Parlamentului de la București, expoziție în care vor fi prezentate lucrări de artă plastică ale unui număr de 100 de artiști din Bulgaria, Serbia, Ucraina, Republica Moldova și România. Printre aceștia, se vor afla și binecunoscuții artiști ai Văii Jiului, Petru Birău și Cristian Seriu Ianza. Vernisajul expoziției ”100 de artiști pentru România 100” va avea loc în prima zi a lunii februarie, de la ora 16,00.
Organizatorul și curatorul expoziției este Teodor Dădălău de la Centrul Județean pentru Cercetarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj din Târgu-Jiu.
”Sunt deosebit de onorat de faptul că și câteva din lucrările mele se vor regăsi pe simezele acestei expoziții aniversare organizată de colegii din județul Gorj, în virtutea unei colaborări excelente pe care am avut-o și o am cu colegii de la Centrul Județean pentru Cercetarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj din Târgu-Jiu. Le mulțumesc și vă invit pe toți cei care vă aflați în aceste zile la București, să găsiți timpul necesar pentru a vizita această inedită și frumoasă expoziție ce va avea loc la Palatul Parlamentului”, spune artistul plastic Petru Birău.
Expoziția ”100 de artiști pentru 100 de ani de România” rămâne deschisă publicului până la data de 28 februarie 2018. Intrarea este liberă.