Zece persoane au fost afectate de incendiul din Vulcan
Un incendiu violent izbucnit la o locuință dintr-un imobil de garsoniere a mobilizat forțe impresionante ale pompierilor militari, Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara și SMURD.
Focul s-a extins cu repeziciune și a inundat întreg imobilul cu un fum înecăcios, astfel că zeci de locatari au rămas blocați în apartamente și au avut nevoie de ajutorul militarilor pentru a fi salvați. Din păcate, șase minori și patru femei s-au intoxicat cu fum și au fost transportați la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Vulcan, unde primesc îngrijiri medicale. Satrea minorilor este bună spun medicii, intoxicația fiind una ușoară și nu le este pusă viața în pericol. Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Petroșani au mai salvat alte 35 de persoane rămase captive în imobil, care riscau să se intoxice cu fum. Militarii au reușit să stingă într-un timp scurt incendiul, însă mai multe locuințe sunt distruse din cauza fumului, a funingii ori a apei folosită la stingerea focului.
[slideshow_deploy id=’13835′]
« Percheziții în Hunedoara, într-un dosar cu un prejudiciu de 2,5 milioane de lei (Știre anterioară)
(Următoarea știre) VACANŢA intersemestrială. Elevii termină cursurile semestrului I pe 2 februarie 2018. Vor avea o săptămână liberă »