miercuri, ianuarie 31st, 2018
Adrian Avram, o viață întreagă dedicată salvării semenilor
Pompierii militari din Valea Jiului pierd un adevărat profesionist după retragerea din activitate a celui care a condus ani la rând Detașamentul Petroșani, Gărzii de Intervenție Lupeni și a celei din Baru Mare. În întreaga sa activitate de pompier, Adrian Avram a coordonat sau participat la sute de misiuni de salvare ori stingere a incendiilor. Mii de oameni au avut nevoie de ajutorul său și al colegilor lui iar alte câteva sute îi mulțumesc și acum pentru că le-a fost salvată agoniseala sau chiar viața. Ofițerul Adrian Avram s-a remarcatCItește mai departe
Regimul de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă în învățământ modificat de Guvern
Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal didactic din învățământ, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum și condițiile de acordare a acestora, a fost adoptat astăzi printr-o Hotărâre de Guvern. Cuantumul sporului pentru condiții de muncă se stabileşte prin aplicarea unei cote procentuale asupra salariului de bază, cu valori cuprinse între 5 și 15% din salariul de bază, în funcție de criteriile specifice pentru fiecare categorie în parte și corespunzător timpului efectiv lucrat în aceste locuri de muncă, cu respectarea prevederilor Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizareaCItește mai departe
Recital de pian, astăzi, la Sala Șemineului de la MCDR Deva
Sala Șemineului de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva este astăzi gazdă a unui nou eveniment cultural destinat melomanilor din județul Hunedoara. Aici, va avea loc, de la ora 18,00, un recital de pian susținut de elevul Răzvan Daniel Negrea-Drucan din clasa a VIII-a muzică, de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva. În program sunt incluse mai multe lucrări muzicale din diverse perioade stilistice, de la baroc, până la romantismul târziu. Vor fi prezentate piese din creația compozitorilor: Scarlatti, Chopin, Muzart, Beethoven, Rachmaninoff, Liszt și Bach. Răzvan DanielCItește mai departe
Restricții de apă, JOI la PETROȘANI
Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 1.02.2018 în municipiul: Petroşani – între orele 9:00 – 15:00. Zona afectată: Al. Florilor, str. Petru Maior, str. 9 Mai, str. Carpaţi, str. Ion Creangă, str. Vilelor, str. 13 Septembrie. Motivul restricţiei: remediere pierdere pe branşamentul blocului 3, sc. I, Al. Florilor. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]
Riscă să ajungă la închisoare pentru alcool
Doi șoferi din Valea Jiului și unul din Alba s-au ales cu dosare penale pentru că au urcat băuți la volan. Surpinzător este cazul unui tânăr din Aninoasa, de 36 de ani, care era băut bine încă de la primele ore ale dimineții. Acesta a fost prin în trafic de polițiști și după testare a reieșit că avea o alcoolemie de 0,63 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Un alt conducător a vrut să-și pornească mașina însă era atât de beat încât a uitat să o scoată din viteză. AstfelCItește mai departe
Peste 850.000 de turiști au vizitat, în 2017, obiective turistice din județul Hunedoara
Numărul vizitatorilor în principalele obiective din județul Hunedoara este în continuă creștere, după cum arată statisticile întocmite de Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a județului Hunedoara. Potrivit cofrelor prezentate de ADEH, peste 852.000 de turişti au vizitat anul trecut principalele obiective turistice din județul Hunedoara, numărul fiind mai mare cu 11,37% comparativ cu anul 2016, conform datelor furnizate de administratorii obiectivelor hunedorene. Cele mai vizitate obiective în 2017 au fost Castelul Corvinilor, Sarmizegetusa Regia, Cetatea Deva sau obiectivele aflate în subordinea Muzeul Civilizației Dacice și Romane. Cea mai mare creștere aCItește mai departe
Profesorul universitar Mihaela Miroiu – Cetățean de onoare al municipiului Hunedoara
Consiliu Local al municipiului Huneodara a decis, în cadrul unei ședințe care a avut loc astăzi, acordarea titlului de Cetățean de onoare al municipiului Huneodara apreciatulu profesor universitar Mihaela Miroiu. Distincția a fost acordată pentru întreaga activitate desfăşurată de Mihaela Miroiu în domeniul cultural-ştiinţific. Mihaela Miroiu s-a născut la Hunedoara, la data de 10 martie 1955. Este profesor universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), conducător de doctorat în ştiințe politice și predă cursurile: Ideologii politice actuale, Etica în relații internaționale şi Teorii politice feministe. Interesele saleCItește mai departe
Violatorul a fost arestat
Judecătorii petroșăneni au emis mandat de arestare în lipsă pe numele recidivistului care a violat, duminică, o localnică. Individul este dat în urmărire națională și consemn la frontieră și este căutat de polițiști din întreaga țară. Radu Fonea a violat și jefuit o femeie de 49 de ani, din Petroșani. Ancheta este derulată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani. Fonea va fi cercetat pentru viol și tâlhărie calificată. Violatorul a mai stat în închisoare din anul 2007 până anul trecut, când a fost eliberat condiționat. Executa o pedeapsăCItește mai departe
Cum funcționează roamingul în UE?
Atunci când călătoriți într-o țară străină și efectuați sau primiți un apel, trimiteți un mesaj sau navigați pe internet de pe telefonul mobil sau de pe un alt dispozitiv cu ajutorul unei cartele SIM din țara dumneavoastră de origine, utilizați serviciile de roaming. Operatorul din țara dumneavoastră de origine plătește operatorul din țara străină pentru utilizarea rețelelor sale. Tariful plătit între operatori se numește tarif cu ridicata pentru servicii de roaming. Acesta reprezintă un cost pentru operatorul din țara de origine și, prin urmare, afectează facturile finale plătite de consumatori.CItește mai departe
eMAG – Cum sa-ti cumperi Samsung Galaxy S8 cu 500 de lei mai ieftin decat pretul pietei
eMAG are o promotie foarte interesanta prin care poti beneficiaza de reduceri de pana la 500 de lei pentru cele mai bune telefoane mobile Samsung. eMAG – Lista ofertelor avantajoase pentru toate modelele de Samsung Galaxy S8 poate fi consultata AICI. eMAG are o promotie foarte interesanta cu reduceri bune pentru mai multe modele de telefoane mobile produse de Samsung, din gama Galaxy, cea mai apreciata si performanta a producatorului. Preturile pot fi scazute cu o extra reducere de pana la 500 de lei. eMAG – Telefonul mobil Samsung GalaxyCItește mai departe
150.000 de euro pentru creșterea gradului de retenție al studenților, la Universitatea din Petroșani
Universitatea din Petroșani va beneficia, în următorii 3 ani, de un program european ce care drept scop creșterea gradului de retenție al studenților de la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică. Intitulat ”Studenții – prezentul și viitorul Văii Jiului”, programul beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 658.668 lei (aproximativ 150.000 de euro), bani cu care Universitatea din Petroșani speră să poată crește, cu circa 5 procente, gradul de retenție al studenților din primul an de facultate. ”Solutia propusã vizeazã un pachet integrat de mãsuri, respectiv sprijin remedial la principalele materiiCItește mai departe
Primarul din Vulcan salută interesul comisarului european Corina Crețu pentru Valea Jiului
Declarațiile publice ale comisarului european Corina Crețu, cu privire la intenția Comisiei Europene de a finanța un program-pilot destinat regiunilor miniere aflate în restructurare este salutat și de către reprezentanții administrațiilor locale din regiunea Văii Jiului. Prima reacție în acest sens vine de la primarul municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile. ”Salut modul de abordare consecvent al doamnei comisar european Corina Crețu, care după întâlnirea domniei-sale cu doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a precizat în fața presei încă o dată, disponibilitatea Comisiei Europene de alocare de fonduri pentru redresarea economică șiCItește mai departe
Guvernul României și Comisia Europeană, parteneri într-un program-pilot pentru susținerea Văii Jiului
Întâlnirea de ieri dintre noul Prim Ministru al Guvernului României, Viorica Dăncilă și comisarul european pentru Dezvoltare, Corina Crețu a avut pe agenda discuțiilor și un capitol distinct care vizează elaborarea și implementarea unui priuect-pilot pentru susținerea regiunilor miniere, proiect în care este cuprinsă și Valea Jiului. Viorica Dăncilă i-a mulţumit Corinei Creţu pentru angajamentul luat privind susţinerea regiunilor miniere, menţionând că pentru autorităţile române este „o prioritate” ca Valea Jiului să fie inclusă în acest program. „Vă mulţumesc pentru informarea şi angajamentul şi susţinerea dumneavoastră legată de platforma pentruCItește mai departe
Spectacol ”All inclusive”, vineri, 2 februarie, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva
Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva este gazda spectacolul ”All inclusive”, care va avea loc vineri, 2 februarie 2018, de la ora 19,00. Piesa este o comedie spumoasă, a cărei premieră s-a jucat cu casa închisă, cea mai nouă producție regizată de Vlad Zamfirescu este presărată cu situații de o ironie comică și replici de tot hazul. Acțiunea gravitează în jurul familiei formate din Maurice (Marius Manole), Margaret (Medeea Marinescu) și fiica lor, Adele (Diana Roman). Ajunși în preajma vârstei de 40 de ani, cu o fiică de 20 de ani, cei doiCItește mai departe
Centru regional de pregătire a pompierilor și la Hunedoara
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă înfiinţează în următorii ani o reţea de centre regionale de pregătire specializată a personalului operativ, investiţia urmând să fie realizată printr-un proiect în valoare de 40 de milioane de euro. Printre cele șapte regiuni alese se află și județul Hunedoara. „Acum avem un proiect major pe care îl vom derula, în valoare de 40 de milioane de euro, care va fi dedicat acumulării de competenţe pentru personalul operativ, pe de o parte, dar şi creării unei reţele de centre regionale de pregătire dedicată şiCItește mai departe
Ministrul Finanțelor: Să nu se mai depună Declarația 600. Până în martie vom găsi cea mai bună soluție
Românii nu trebuie să mai depună formularul 600. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Iniţial, declarația 600 trebuia depusă până la finalul acestei luni de toţi cei care, anul trecut, au obținut venituri din activități independente echivalente cu cel puțin 12 salarii minime pe an. „Pentru ședința de miercuri va fi deja pe masa Guvernului o ordonanță de urgență prin care vom amâna acest formular până în martie, timp în care vom găsi cea mai bună soluție. În această perioadă, nimeni nu trebuie să mai depună niciunCItește mai departe
Este oficial, 13 februarie începând cu ora 15,00, ”Junii Petrileni” vor fi în etapa a doua a duelului ansamblurilor folclorice ”La Măruță”
Cele mai bune grupuri folclorice din Moldova, Ardeal și Țara Românească au intrat în competiție pentru titlul suprem iar TU, telespectatorul emisiunii ”La Măruță” difuzată de PRO TV, decizi câștigătorul prin vot online sau SMS în timpul transmisiei în direct. În prima etapă a acestui concurs folcloric, județul Hunedoara a fost reprezentat de Ansamblul ”Junii Petrileni”, care au excelat prin jocul, portul, bucatele și tradițiile momârlanilor de pe Valea Jiului, câștigând dreptul de a merge în etapa următoare, etapă în care vor concura cele 12 ansambluri folclorice rămase în competiție,CItește mai departe
Idei de afaceri susținute de Camera de Comerț și Industrie Hunedoara
Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara în parteneriat cu Asociaţia non profit L & C Consulting Hunedoara organizează miercuri, 31 ianuarie 2018, Conferinţa de lansare a proiectului finanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, cu titlul: „ÎMPREUNĂ PENTRU AFACEREA TA!” Beneficiar al acestui proiect este: ASOCIAȚIA NON PROFIT L & C CONSULTING HUNEDOARA ”Obiectivul general al proiectului constă în creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană a Regiunii Vest. Prin atingerea acestui obiectiv se contribuie la atingerea obiectivului specific al Axei prioritare 3 – Locuri de muncă pentru toți, Obiectivul specific 3.7. – Creșterea ocupării prinCItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 31 IANUARIE, SISTĂRI DE APĂ LA DEVA
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 31.01.2018 INTERVAL ORAR: 09:00 – 17:00. STRĂZI AFECTATE: Aleea Jupiter și Panseluțelor. MOTIVUL: Cuplare rețea apă ( nouă ), la Bl. 23, Aleea Jupiter. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva Data: 31.01.2018 INTERVAL ORAR: 10:00 – 13:00 STRĂZI AFECTATE: Aleea Crinilor și PT5 MOTIVUL: Remediere avarie rețea. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13837′]